DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 673/A din 04.05.2017, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatei MIHAI ANGELA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Obligă inculpata Mihai Angela în solidar cu persoana responsabilă civilmente S.C. Almecom 2006 S.R.L., la plata către partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 6.529.682 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data plății efective.
Dispune anularea facturilor fiscale false și actelor subsecvente, respectiv jurnalele pentru cumpărări, chitanțele și notele de intrare – recepție.
Obligă inculpata Mihai Angela în solidar cu S.C. Almecom 2006 S.R.L. la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 10 decembrie 2014, vezi comunicat 06/VIII/3 din 06 ianuarie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 15 octombrie 2014