DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 132 din 12.04.2017, definitivă prin neapelare la data de 03.05.2017, Tribunalul Suceava admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava cu inculpata CHITUL MARIA CAMELIA, director executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, la data faptelor și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a deține funcția de director la nivelul caselor județene de pensii, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, ambele în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, pe care o va executa în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava - Servicii de Protecție de tip Familial pentru copiii cu dizabilități, Case de tip Familial Șcheia sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava - Complexul de recuperare neuropsiho-motorie Blijdorp – „O nouă viață” Suceava.
Dispune confiscarea de la inculpata Chitul Maria Camelia, a sumei de 4.000 lei.
Obligă pe inculpata la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava la data de 15 martie 2017, vezi comunicat 256/VIII/3 din 16 martie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 16 martie 2017