Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 17 mai 2017
Nr. 502/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16.05.2017, a inculpatului
POPESCU LAURENȚIU-NICOLAE, comisar șef de poliție cu funcția de instructor superior (șef an învățământ) în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2015- mai 2017, inculpatul Popescu Laurențiu-Nicolae, în calitate de instructor superior (șef an învățământ) în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, a pretins și primit de la un student (martor în cauză) foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 800 lei. Produsele respective au fost pretinse și primite de inculpat în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv neefectuarea demersurilor pentru sancționarea studentului în legătură cu săvârșirea unor abateri disciplinare.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Laurențiu-Nicolae trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv aceea de instructor superior (șef an învățământ), în cadrul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” București,
g) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență.
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului Popescu Laurențiu-Nicolae i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE