DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 20 aprilie 2017
Nr. 426/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatului nr. 340 din 10 aprilie 2017, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Președintelui României, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de SANDU GABRIEL, care la data faptelor a deținut funcția de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Detalii referitoare la starea de fapt se regăsesc în comunicatul nr. 340/VIII/3 din data de 10 aprilie 2017.
Suspectului SANDU GABRIEL i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE