increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 28 februarie 2017
Nr. 196/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITREA MARIAN, la data faptelor director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie - aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procent de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA.

Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie - mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractului au virat unei alte firme suma de 421.141 lei în 6 tranșe, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul firmei. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 și după plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei suma de 240.000 lei în mai multe tranșe.

În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții societății comerciale beneficiare a contractului, prin intermediul unei alte firme, suma de 135.000 lei în mai multe tranșe.

Inculpatului Mitrea Marian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE