DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 17 februarie 2017
Nr. 170/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul
PETRACHE MARIAN, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, inculpatul Petrache Marian, în calitățile menționate mai sus, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor legale, a primit de la primarul unei comune din județul Ilfov (martor în cauză) foloase necuvenite ce au constat în achitarea contravalorii unor sejururi în Monte Carlo (17.681,84 lei) și în Saint Moritz (39.625,67 lei).

De asemenea, la solicitarea inculpatului, martorul a plătit organizației politice, suma de 10.000 euro, fără să primească vreun document justificativ pentru banii respectivi.

Foloasele necuvenite au fost obținute de inculpatul Petrache Marian prin constrângerea martorului, pentru ca primul să nu dispună subalternului său, prefectul județului Ilfov, emiterea ordinului de întrerupere a mandatului de primar.

Anterior, pentru a-și înmatricula un autoturism în București, primarul și-a schimbat domiciliul, aspect care ar fi constituit un motiv de încetare a mandatului.

Inculpatului Petrache Marian i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (23.05.2018):

La data de 09 ianuarie 2018, procurorii din cadrul DNA au dispus soluția clasării față de Petrache Marian pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și șantaj întrucât faptele nu există, deoarece, în cauză nu au fost descoperite probe care să stabilească o legătură între foloasele primite de inculpat și anumite acțiuni sau inacțiuni ale acestuia din urmă, din perspectiva calității sale de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care să-i producă anumite beneficii martorului.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE