IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 380 din 06.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatei POIANĂ ELENA, judecător în cadrul Tribunalului Harghita, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, în cadrul Grădiniței PP 21 sau Grădiniței PP CFR, ambele din Timișoara.
DEFINITIVĂ
Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba la data de 14 martie 2016, vezi comunicat 300/VIII/3 din 15 martie 2016.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
15 martie 2016