increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 20 iulie 2016
Nr. 1044/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest preventiv, a inculpatului DINCULESCU MIRCEA, la data faptei arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,

și în stare de libertate a inculpatului VAIDA FLORINEL-MIHĂIȚĂ, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2016, inculpatul Dinculescu Mircea, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la inculpatul Vaida Florinel - Mihăiță bani și bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro și 100 lei.
Foloasele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obținerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condițiile în care arhitectul șef avea cunoștință despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcție, că modificase proiectul de structură și despre alte aspecte care impuneau demolarea construcției.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumei de 1.350 lei, ce aparține inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 25 noiembrie 2019