DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 1129/01.07.2016, Curtea de Apel București – Secția II penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DAN GEORGE, la data faptei inspector principal în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări București – Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata în folosul comunității pe o perioada de 60 zile, în cadrul A.D.P. Sector 2 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.
Obligă pe inculpat la 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 15 februarie 2016, vezi comunicat nr. 242/VIII/3 din 8 martie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 martie 2016