DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 687/14.06.2016, Curtea de Apel Galați a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata ȘERB MIRELA, la data faptei contabil în cadrul unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpatul RADU MARIAN, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În cazul acestor doi inculpați, pedepsele de mai sus au fost stabilite ca urmare a contopirii cu alte pedepse aplicate anterior de alte instanțe de judecată.

Condamnă pe inculpatul PETCULESCU VICTOR, la data faptei administrator al SC Famelis SRL Tecuci, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Tecuci sau în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Constantin Păunescu Tecuci pe o perioadă de 80 de zile.

Condamnă pe inculpata SC FAMELIS SRL Tecuci, la pedeapsa amenzii în valoare de 25.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 04 septembrie 2013, vezi comunicat nr. 849/VIII/3 din  08 octombrie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 octombrie 2013