DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 112 din 26.01.2016, definitivă prin neapelare la data de 10.02.2016, Tribunalul Iași admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție cu inculpatul CHIȘCĂ COSTICĂ EUGEN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară sau Consiliului Local Iași – Direcția de Administrare a patrimoniului Public și Privat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție la data de 25 noiembrie 2015, vezi comunicat nr. 1868/VIII/3 din data de 27 noiembrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 noiembrie 2015