DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 18 decembrie 2015
Nr. 2014/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei

HERGHELEGIU GABRIELA, șef al Serviciului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Medgidia, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În toamna anului 2013, inculpata Herghelegiu Gabriela, în calitatea sa de șef al Serviciului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Medgidia, a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) 140.000 lei din valoarea totală a unui proiect de execuție lucrări evaluat la suma de 7.000.000 lei, reprezentând un procent de 2% din contravaloarea facturilor ce urmau a fi încasate de o asociere de firme, reprezentată de către denunțător.
În schimbul banilor pretinși, inculpata a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Primăriei Medgidia cu competență în atribuirea contractului respectiv, finanțat din fonduri europene, că îi poate determina pe aceștia să atribuie proiectul în cauză asocierii comerciale reprezentate de omul de afaceri și, de asemenea, că se va asigura de buna derulare a contractului atribuit fără întârzieri la plată.
La data de 23 octombrie 2015, inculpata a primit de la aceeași persoană suma de 10.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Din suma pretinsă, inculpata Herghelegiu Gabriela a încasat suma de 66.000 lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de menținere a măsurii preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 01 februarie 2018