DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 14 decembrie 2015
Nr. 1964/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

PETRACHE LIVIU, la data faptei director al Direcției de Mentenanță și Dezvoltare din cadrul Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport (SMART) SA (societate de interes național deținută de stat), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

MERFU MARIUS, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 20 - 30 aprilie 2015, inculpatul Petrache Liviu, în calitate de director al Direcției Mentenanță și Dezvoltare a S.C. SMART S.A., a pretins și primit pentru sine și pentru alții, de la inculpatul Merfu Marius, 4 telefoane mobile, în valoare totală de circa 16.000 lei, în schimbul intervențiilor sale la nivelul decidenților din cadrul Sucursalei Constanța a societății de stat S.C. SMART SA, pentru plata unei facturi către firma cumpărătorului de influență.

Concret, inculpatul Petrache Liviu a pretins și primit cele 4 telefoane mobile în schimbul promisiunii de intervenție, astfel încât să fie aprobată achitarea unei facturi emisă de societatea inculpatului Merfu Marius.

Ulterior, urmare a înțelegerii dintre cei doi, omul de afaceri i-a remis, printr-un intermediar, inculpatului Petrache Liviu un colet ce conținea 4 telefoane mobile marca„Samsung Galaxy S6 Edge”.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 15 noiembrie 2016