DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 7 decembrie 2015
Nr. 1918/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților :

NIȚULESCU TUDOREL, primar al localității Grojdibodu, jud. Olt, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

BURUNTIA MARIAN, asociat și administrator al S.C. MARCEL & MARIAN TRANS S.R.L. și S.C. Marcus Impex S.R.L., la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

SIMA GIGI, diriginte de șantier, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

S.C. MARCEL & MARIAN TRANS S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2012, inculpatul Nițulescu Tudorel, în calitate de primar al localității Grojdibodu, jud. Olt, beneficiind de ajutorul inculpatului Buruntia Marian, administrator al S.C. Marcus Impex S.R.L. și SC Marcel & Marian Trans SRL, a încheiat 9 contracte de lucrări cu aceste societăți, cu nerespectarea dispozițiilor OUG 34/2006, în sensul fracționării nejustificate a lucrărilor de modernizare la drumul comunal 37 și a acceptat la plată decontarea unor lucrări neexecutate de firmele prestatoare, pe baza unor situații de lucrări și a unor procese-verbale de recepție ce nu reflectau realitatea.

În același context, inculpatul Sima Gigi, în calitate de diriginte de șantier, nu a verificat realitatea lucrărilor menționate în procesele verbale de recepție, facilitând decontarea unor lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător din punct de vedere calitativ, de către inculpatul Nițulescu Tudorel.

Prin săvârșirea infracțiunilor descrise anterior, s-a cauzat un prejudiciu comunei Grojdibodu, jud. Olt, în cuantum de 613.908,54 lei (fără T.V.A.) reprezentând lucrări neefectuate și, în consecință, un folos necuvenit în favoarea S.C. Marcus Impex S.R.L. în cuantum de 371.046,32 lei (fără T.V.A.) și în favoarea S.C. Marcel & Marian Trans S.R.L. în cuantum de 242.862,22 lei (fără T.V.A.).

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile deținute de inculpații Nițulescu Tudorel, Burunția Marian, Sima Gigi și S.C. Marcel & Marian Trans S.R.L..

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (06.02.2024):

Prin decizia penală nr. 1753 din 26.10.2023 Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților NIȚULESCU TUDOREL, BURUNTIA MARIAN, SIMA GIGI și S.C. MARCEL & MARIAN TRANS S.R.L., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale sau ca urmare a decesului inculpatului (în cazul inculpatului Sima Gigi).
Obligă, în solidar, pe inculpații Nițulescu Tudorel, Buruntia Marian și SC Marcel & Marian Trans SRL, la plata către partea civilă, Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Grojdibodu, a sumei de 15.245 lei fără TVA, reprezentând prejudiciu material, constând în lucrări neefectuate și încasate de executantul SC Marcel & Marian Trans SRL, la care se adaugă penalități și dobânzi calculate conform Codului de Procedură Fiscală, începând cu data producerii prejudiciului (30.12.2011) până la data achitării integrale a debitului.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE