DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 779/21.08.2015, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata STANCIU VIORICA, grefier în cadrul Tribunalului Bacău, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul VORONEANU SORINEL la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul STROIA CONSTANTIN la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpata CRĂCIUN ANDREEA – ELENA la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Pe parcursul termenului de încercare, inculpata Crăciun Andreea – Elena va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Săvinești conform protocolului încheiat de Serviciul de Probațiune cu această instituție.
În cazul acestor inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Dispune confiscarea în folosul statului de la inculpatul Voroneanu Sorinel a sumei de 9.000 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 09 ianuarie 2015, vezi comunicat nr. 76/VIII/3 din 13 ianuarie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 ianuarie 2015