DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 857 din 05.06.2015, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata NEAȚĂ VICTORIA-ANCA, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Neață Victoria-Anca va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 5 sau S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A. Sector 5, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Condamnă pe inculpatul NEAȚĂ GHEORGHE-DAN, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor : de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Neață Gheorghe-Dan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Alexandria sau Primăriei comunei Buzescu, jud. Teleorman, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În cazul acestor inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Dispune încetarea procesului penal față de Întreprinderea Individuală Neață Victoria-Anca.
Obligă în solidar inculpații Neață Victoria-Anca și Neață Gheorghe-Dan la plata către partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) a sumei de 106.668 lei cu titlu de daune materiale, sumă actualizată la data plății.

DEFINITIVĂ

Inculpații a fost trimiși în judecată de către DNA la data de 08 decembrie 2014, vezi comunicat nr. 8/VIII/3 din 6 ianuarie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 ianuarie 2015