Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 13 octombrie 2014
Nr. 1418/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatelor nr. 1376/VIII/3, 1382/VIII/3 și 1416/VIII/3 din datele de 6, 7 și respectiv 10 octombrie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar:

- pe o durată de 30 zile, începând de la data de 07 octombrie până la data de 05 noiembrie 2014 inclusiv, față de inculpata CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, director executiv Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Consiliului Județean Brașov, la data faptelor, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceasta a săvârșit, infracțiunile concurente de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

- și pe toată durata urmăririi penale față de inculpații:

CIRICA CRISTIAN EMIL, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceasta a săvârșit, în concurs 4 infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

POPA MIRCEA CONSTANTIN și BOȚOMAN IOAN, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

GHEORGHIEȘ MARIA, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească teritoriul României (în cazul inculpatei CRĂCIUN CLAUDIA-CORINA) și limita teritorială a județului Brașov, (în cazul celorlalți inculpați), decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
e) să nu exercite funcția respectiv profesia, în exercitarea căreia au comis infracțiunile (în cazul următorilor inculpați: CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN și BOȚOMAN IOAN ),
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme (în cazul inculpaților GHEORGHIEȘ MARIA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN și BOȚOMAN IOAN),
g) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților CRĂCIUN CLAUDIA CORINA, CIRICA CRISTIAN EMIL, POPA MIRCEA CONSTANTIN, GHEORGHIEȘ MARIA și BOȚOMAN IOAN li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE