Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 8 august 2014
Nr. 1176/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a inculpaților:

GHEORGHE BUNEA STANCU, președintele Consiliului Județean Brăila, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
- abuz în serviciu în formă continuată;
- conflict de interese;

MIJA FLORIN și MOISIU NICOLAE funcționari publici, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2009–2010, inculpații Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila (ordonator principal de credite), Mija Florin și Moisiu Nicolae și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziții publice, pentru realizarea unor obiective de interes local și județean, organizate de Consiliul Județean Brăila.

Modul în care au fost organizate și s-au derulat procedurile de achiziție publică, în perioada de referință, a condus la situația ca, un număr de 3 societăți comerciale să dețină monopolul lucrărilor licitate de Consiliul Județean Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contractele de achiziție publică pe plan local și județean.
În situația în care existau și alți ofertanți, firmele agreate fie ofereau prețul cel mai mic, fie îndeplineau „anumite” condiții apreciate ca esențiale de către membrii comisiilor de analizare și evaluare a ofertelor, situație care, în mod inevitabil, a condus la câștigarea procedurilor respective.
Interesul președintelui Consiliului Județean pentru câștigarea procedurilor de achiziție publică de către una dintre firme este subliniat de faptul că, în mod indirect, este acționar la această firmă.
La această situație s-a ajuns datorită exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea unor oferte financiare neprofitabile, dar și gestionării ineficiente a bugetului local de către președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care avea și calitatea de ordonator principal de credite.
Urmare a îndeplinirii în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii menționați s-a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei și vătămarea intereselor legitime ale agenților economici care au participat la procedurile de achiziții publice și au fost descalificați în mod discriminatoriu.

Inculpaților Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin și Moisiu Nicolae, li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 08 august 2014, Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

- GHENEA GEORGEL, DUMITRAȘCU JENICA, PUIA VASILE, POPESCU IONICĂ, PUȘCĂ IONEL, funcționari publici, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată;

- SOARE VASILE și STĂNCIC CRISTIAN CĂTĂLIN, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată;

- BRATU CAMELIA, GRIGORE CORNEL și CIUDATU GHEORGHE, diriginți de șantier, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Aceștia din urmă, în calitate de diriginți de șantier, au avizat situații de plată, în luna septembrie 2009, făcând posibilă plata lucrărilor, deși procesele verbale de recepție a acestora fie nu se regăsesc la dosar, fie au fost încheiate în cursul anului 2010.

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE