DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 7 august 2014
Nr. 1172/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2009-2010, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție, de către funcționari publici, cu funcții de conducere în plan local.

În cursul zilei de 07 august 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate un număr de 4 percheziții domiciliare în locații situate în municipiul Brăila, din care una este sediul unei instituții publice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE