IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 mai 2014
Nr. 646/VIII/3
COMUNICAT
Finalizare proiect „Promovarea schimbului de bune practici în detectarea, investigarea și sancționarea faptelor de corupție în UE”.
Conferința Finală a proiectului „Promovarea schimbului de bune practici în detectarea, investigarea și sancționarea faptelor de corupție în UE” a avut loc la București, în zilele de 21 și 22 mai 2014. La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor care au competență în combaterea corupției din 24 de State Membre ale Uniunii Europene. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul unui an și jumătate (decembrie 2012/iunie 2014).
Proiectul a fost inițiat de Direcția Națională Anticorupție, în contextul în care, în Programul Stockholm – „O Europă deschisă și sigură în serviciul și pentru protecția cetățenilor” – adoptat de către Consiliul Europei în 2009, corupția este recunoscută ca o amenințare transnațională la adresa siguranței interne a UE. În acest context se accentuează faptul că este necesară acțiunea la nivelul UE, de vreme ce problemele asociate corupției nu pot fi soluționate în mod adecvat doar la nivelul Statelor Membre.
Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Oficiul Antifraudă din Catalonia, Spania și Serviciul Central de Prevenire a Corupției din Franța, fiind cofinanțat prin programul Prevenirea și combaterea criminalității (ISEC) al Direcției Generale Afaceri Interne a Comisiei Europene.
Activitățile din cadrul proiectului au avut ca scop să promoveze schimbul de bune practici și să îmbunătățească dialogul între investigatorii, procurorii și judecătorii din Statele Membre UE, care lucrează în combaterea corupției.
În cadrul acestor activități au fost organizate trei ateliere de lucru organizate în Spania (septembrie 2013 - Detectarea infracțiunilor de corupție), România (octombrie 2013 - Investigarea infracțiunilor de corupție) și respectiv Franța (aprilie 2014 - Sancționarea infracțiunilor de corupție). Considerate a fi pilonii proiectului, atelierele au reunit, timp de două zile, practicieni din statele membre UE, respectiv investigatori, procurori și judecători, care au purtat discuții tehnice privind toate etapele procesului penal într-un dosar de corupție, începând cu detectarea infracțiunii și încheind cu sancțiunile aplicate inculpaților.
Discuțiile din cadrul atelierelor au avut ca obiect cadrul legislativ și instituțional, metodele și practicile operative utilizate, completate de prezentarea unor studii de caz.
Câte un raport cuprinzând rezumatul discuțiilor, precum și concluziile raportorului a fost redactat la finalul fiecăruia dintre cele trei ateliere de lucru.
Conferința de închidere de la București a oferit prilejul pentru prezentarea și diseminarea rezultatelor atelierelor de lucru, oferind participanților o retrospectivă a ideilor dezbătute. De asemenea, participanții au hotărât elaborarea unui document conținând propunerile reieșite din discuțiile în grupurile de lucru cu privire la bunele practici in materia detectării, investigării și sancționării faptelor de corupție și înaintarea acestuia Comisiei Europene.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE