DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
07 decembrie 2010
Nr. 1118/VIII/3

DREPT LA REPLICĂ

Către
SC MEDIA BUSINESS SRL
COTIDIANUL „ANCHETA”

În atenţia
Doamnei director general Camelia BĂDULESCU

Cu referire la articolul publicat în săptămânalul ANCHETA la data de 06 decembrie 2010 cu titlul „Abia aştept să mă întorc în fruntea Gărzii Financiare”, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti transmite următorul drept la replică:
Articolul se bazează exclusiv pe informaţii neadevărate, oferite autorului articolului de o persoană interesată în cauză. Acea persoană – STOIAN AUREL, fost director coordonator al Gărzii Financiare – Secţia Argeş, a afirmat că a fost trimis în judecată pentru că i-ar fi spus domnului PENESCU CORNEL, cităm: „i-am spus ca în pungi să pună câte o ciocolată în plus”. Toate afirmaţiile din articol oferite autorului acestuia sunt nereale, în realitate STOIAN AUREL a fost trimis în judecată la data de 15 octombrie 2009 pentru infracţiunile precizate în comunicatul publicat la aceeaşi dată sub nr.259/VIII/3/2009 pe site-ul www.pna.ro – Secţiunea Comunicate de Presă.
Referitor la precizările inculpatului STOIAN AUREL privind actele desfăşurate de procuror, precizăm că aceste consideraţii, deşi conţin elemente de culoare cu un anume impact jurnalistic, nu au nici un corespondent în realitate.
În legătură cu sumele cheltuite de parchet cu instrumentarea dosarului respectiv, acestea sunt incluse în Cheltuielile judiciare care sunt prevăzute distinct în rechizitoriul prin care a fost sesizată instanţa.
Pentru corecta informare a publicului, vă solicităm să publicaţi acest drept la replică.
Ataşăm comunicatul sub numărul menţionat anterior.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE