DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
29 noiembrie 2009
Nr. 631/VIII/3

DREPT LA REPLICĂ

Către
„REALITATEA TV”

În atenţia
Director editorial dl. CĂTĂLIN POPA

DNA îşi exprimă totala dezaprobare faţă de modul de realizare, informaţiile eronate şi aprecierile defăimătoare la adresa procurorilor, făcute în cadrul emisiunii „Ora de foc” din data de 2 noiembrie 2010, în legătură cu dosarul penal de trimitere în judecată a inculpatului Dan Diaconescu pentru infracţiunea de şantaj.

În Emisiunea respectivă, moderată de jurnalista Oana Stancu, s-au prezentat drept acte probatorii în dosar anumite pasaje irelevante din preambul rechizitoriului, ignorându-se total fondul cauzei penale şi ansamblul materialului probator.

Amintim că, pe baza respectivului rechizitoriu, la data de 2 noiembrie 2010 (data transmiterii emisiunii), instanţa sesizată în vederea judecării inculpatului Dan Diaconescu a luat, faţă de acesta, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, măsură valabilă şi în momentul de faţă.

Menţionăm că o sinteză a rechizitoriului putea fi găsită pe pagina de internet a instituţiei la www.pna.ro, în comunicatul de presă datat 25 octombrie 2010, transmis spre mediatizare către mass media. Acel comunicat sintetizează aspectele relevante pentru înţelegerea speţei, respectiv natura infracţiunilor şi un rezumat al stării de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate de procuror, în respectiva cauză.
În plus, în cadrul emisiunii, inculpatului Dan Diaconescu i s-a permis să facă afirmaţii nereale, cu conţinut denigrator, exagerări menite a distorsiona realitatea. În raport cu gravitatea afirmaţiilor, atât moderatoarea emisiunii cât si invitaţii din platou au avut, în cel mai bun caz, o reacţie neconvingătoare, încercând numai să mimeze asigurarea echilibrului şi a obiectivităţii.
Mai mult, pe parcursul emisiunii s-a acreditat ideea ca ar exista o vendetă între DNA şi jurnalistul Dan Diaconescu.
Prin modul în care a decurs întreaga emisiune, s-a încercat bagatelizarea unui demers judiciar sprijinit pe o probaţiune întocmită în conformitate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Faţă de cele menţionate mai sus, DNA consideră că, prim transmiterea unor mesaje voit distorsionate şi tendenţioase, dreptul telespectatorilor la o informare corectă a fost profund afectat.
Totodată, cu referire la unele afirmaţii jignitoare făcute în cadrul emisiunii de Dan Diaconescu, DNA îşi exprimă îngrijorarea faţă de atitudinea tolerantă a postului de televiziune Realitatea TV faţă de manifestarea, în spaţiul public, a unor excese de limbaj care depăşesc limitele acceptabile ale unui cadru decent de exprimare.
În conformitate cu Decizia CNA din data de 23.11.2010 referitoare la sesizarea DNA cu nr. 14381/3.11.2010, vă solicitam să prezentaţi public acest drept la replică, în forma sa integrală.
De asemenea, în conformitate cu art. 57 alin 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, vă solicităm să ne comunicaţi ziua şi ora difuzării dreptului la replică.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE