DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 485 din 30.05.2024 Curtea de Apel Pitești a hotărât condamnarea inculpatului B.G. la o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare, precum și plata unei amenzi penale în cuantum de 4.000 lei și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D.J.N., pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Obligă inculpatul B.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente, Asociația Fermierilor din Domnești, județul Argeș, la plata către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 2.452.649,18 lei la care se adaugă accesorii fiscale calculate de la data plății până la achitarea integrală a debitului.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul B.G. la plata sumei de 10.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpata D.J.N. la plata sumei de 2.500 lei, cu același titlu.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești la data de 13 iunie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.