DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin 7 sentințe penale emise în perioada 10.11-08.12.2022, definitive prin neapelare în perioada 06 - 28.12.2022, Tribunalul Satu Mare a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Oradea cu 7 inculpați și i-a condamnat pe aceștia la pedepse cuprinse între 2 ani și 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită (în forma autoratului sau a complicității), instigare la fals intelectual și instigare la fals informatic.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre instituțiile aflate pe raza domiciliilor inculpaților, instituția din comunitate urmând a fi stabilită de consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune.
Dispune anularea adeverințelor de vaccinare emise pe numele celor 7 inculpați și anularea înregistrării în Registrul Electronic Național de Vaccinări a acestor inculpați, ca persoane vaccinate împotriva Covid 19.


DEFINITIVE

Acordurile de recunoaștere a vinovăției și dosarele aferente au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Oradea în perioada 13 septembrie – 01 noiembrie 2022, vezi comunicatul nr. 786/VIII/3 din data de 02 septembrie 2022.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 septembrie 2022