DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
10 februarie 2009
Nr. 17/VIII/3

PRECIZARE

În ultimele săptămâni, în spaţiul public s-a încercat, în mod eronat, acreditarea ideii că DNA a dat publicităţii transcrierea convorbirilor telefonice realizate şi valorificate la soluţionarea dosarului penal cunoscut în mass-media sub numele de „Dosarul Valiza”, dosar în care un număr de persoane au fost trimise în judecată, în legătură cu infracţiuni de corupţie adiacente unor meciuri de fotbal. Confuzia s-a creat ca urmare a publicării, în mass-media, cu începere din a doua jumătate a lunii decembrie a anului trecut şi cu o frecvenţă sporită în ultimele 10 zile, a unor fragmente provenind din dosarul respectiv şi denumite de jurnalişti „Stenogramele DNA”.

Referitor la aceste aspecte, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să facă următoarea precizare :

DNA nu a dat publicităţii copii ale rechizitoriului sau copii ale altor documente din dosarul respectiv şi prin urmare nici copii ale proceselor verbale de redare a discuţiilor telefonice înregistrate potrivit legii.
În conformitate cu practica de comunicare stabilită prin Strategia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de comunicare şi relaţionare cu media şi societatea civilă, cu observarea prevederilor Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 277/13 aprilie 2006 privind aprobarea „Ghidului de bune practici pentru cooperarea între instanţe, parchetele de pe lângă acestea şi mass-media” şi a art. 264 din Codul de Procedură Penală, nici în această situaţie, nici în cazul celorlalte dosare penale cu care DNA a sesizat sau va sesiza instanţele de judecată, DNA nu eliberează copii ale rechizitoriilor, instanţele fiind singurele în măsură să decidă asupra condiţiilor şi circumstanţelor în care aceste documente devin publice. În consecinţă, cu atât mai puţin, DNA nu a eliberat copii ale înscrisurilor care reprezintă mijloace de probă, conţinute în dosare.
Înregistrarea convorbirilor telefonice sau a comunicărilor s-a realizat cu autorizarea motivată a judecătorului, în condiţiile prevăzute de art. 911 – 916 din Codul de procedură penală, toate acestea fiind valorificate numai în scopul soluţionării cauzei sus-menţionate şi al argumentării actului de inculpare.
Singura comunicare publică a DNA asupra conţinutului dosarului sus-menţionat a fost făcută în data de 18 decembrie 2008, prin comunicatul nr. 353/VIII/2008, odată cu trimiterea spre judecare a dosarului penal.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE