DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


În luna iulie 2022, în dosarele de corupție instrumentate de D.N.A. au fost condamnați 15 inculpați prin 14 hotărâri judecătorești definitive, pentru infracțiuni de luare și dare de mită, trafic de influență, șantaj, abuz în serviciu, fraudarea fondurilor europene etc.
Printre cei condamnați definitiv se află un vicepreședinte de consiliu județean, un președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, un rector și un prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, un director al unei Agenții Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, un specialist din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, un primar de comună, etc.
Pedepsele dispuse de judecători față de cei 15 inculpați variază între 9 ani închisoare și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere.
Detalii se regăsesc pe pagina de Internet, la adresa www.pna.ro , secțiunea „Comunicate – hotărâri definitive de condamnare”.
Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.
În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.