DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2022:003.000945
Dosar nr. 2449/101/2021

ROMÂNIA


CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI


DECIZIE Nr. 945/2022
Ședința publică de la 23 iunie 2022
Completul compus din:
PREȘEDINTE (...)
Judecător (...)
Grefier (...)

Ministerul Public reprezentat de procuror (...)
din cadrul DNA SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA

c.c.c.


Pe rol judecarea apelului declarat de inculpata L.S. împotriva sentinței penale nr.146 din 27 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2449/101/2021.
Conform art. 405 alin 3 C.p.p., părțile nu se citează la pronunțarea hotărârii.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data 29 aprilie 2022, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 Codul de procedură penală, a dispus ca deliberarea, redactarea și pronunțarea să se facă la data de 23 iunie 2022.

CURTEA


Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.146 din 27 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2449/101/2021, în baza art. 485 alin.1 lit. a C.p.p. s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova și inculpata L.S., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal și art. 5 Cod penal, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 4 C.p.p. a fost condamnată inculpata L.S., la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014),
În baza art. 66 alin.1 lit. a și b și art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatei L.S. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 1 an, a următoarelor drepturi :
a) dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice,
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a și b Cod penal s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice,
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 65 al. 3 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale;
În baza art. 91 din Cod penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza dispozițiilor art.93 alin.1 din Cod penal, s-a dispus ca inculpata L.S. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
➢ să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
➢ să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
➢ să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
➢ să comunice schimbarea locului de muncă;
➢ să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza dispozițiilor art. 93 alin. 2 din Cod penal, s-a dispus ca inculpata L.S. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza dispozițiilor art.93 alin.3 din Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata L.S. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile la Primăria mun. Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți/Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți.
S-au pus în vedere inculpatei L.S. dispozițiile art. 96 alin.1 din Cod penal, potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei în întregime;
În baza art. 486 al. 2 C.p.p., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă, având în vedere că între inculpată și partea civilă nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la latura civilă.
În baza art. 487 lit. a) C.p.p., cu referire la dispozițiile art. 403 și art. 404 C.p.p. s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.11.2021 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, până la concurența sumei de 14.971,16 lei, reprezentată de cuantificarea sumelor încasate, fără drept, de la APIA, în campaniile agricole 2012 – 2014, asupra bunurilor imobile, mobile, inclusiv sume de bani, drepturi de creanță ori alte titluri de valoare, aparținând inculpatei L.S..
În temeiul art. 487 lit. a C.p.p. rap. la art. 25 C.p.p. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului:
- adeverințele nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr. 2991/07.04.2014 utilizate de inculpata L.S., în perioada 2012-2014, în vederea obținerii de fonduri europene,
- cererile de plată pe suprafață, declarațiile de suprafață și anexele depuse la APIA în perioada 2012-2014 de către inculpata L.S., respectiv nr. 35906/29.05.2012, nr. 15222/03.04.2013 și nr. 21820/22.04.2014,
A fost obligată inculpata L.S. la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 14.12.2021, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova și inculpata L.S., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În acordul de recunoaștere a vinovăției, s-au expus următoarele :
„Încheiat astăzi, 25 noiembrie 2021, la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, între (...)– procuror-șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpata L.S., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În conformitate cu prevederile art. 478 și următoarele din C.p.p., la inițiativa inculpatei L.S., s-a încheiat prezentul acord de recunoaștere a vinovăției, având ca obiect recunoașterea comiterii faptelor mai sus menționate și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
La data de 21 mai 2015, martora C.C.L., secretar al Primăriei Bala, jud. Mehedinți, a sesizat faptul că suspectul L.I., în calitate de inspector în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Com. Bala, jud. Mehedinți, a întocmit și semnat un număr de patru adeverințe necesare la A.P.I.A., care nu erau susținute de documentele justificative, respectiv Registrele agricole al Primăriei Com. Bala, contracte de arendă în acest sens ș.a.m.d.
Prin ordonanța din 26.06.2015 organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Baia de Aramă – Postul de Poliție Bala, au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art.321 C.p., reținându-se că, în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Bala, județul Mehedinți, au fost făcute modificări în registrele agricole, în sensul că au fost adăugate suprafețe de teren care nu există în realitate, ulterior fiind emise adeverințe în care s-au atestat aspectele neadevărate rezultate din modificările aduse registrelor agricole, adeverințe ce au fost folosite la APIA în scopul obțineri pe nedrept de fonduri europene.
Prin ordonanța nr.329/P/2015 din 08.08.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus declinarea competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, cu motivarea că, din verificările efectuate, au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că, atât L.I., inspector clasa I în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Bala, cât și M.V., angajat al APIA – Centrul Local Baia de Aramă, au întocmit în mod fictiv înscrisuri pe care le-au folosit la APIA spre a obține pe nedrept fonduri europene, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.
La data de 26.07.2017 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin.1 și 2 C.p. și folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., precum și schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de fals intelectual, prev. de art.321 C.p., într-o infracțiune de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p.
Cadrul legal aplicabil
Începând cu data de 01 ianuarie 2007, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a implementat măsuri de sprijin pentru fermieri finanțate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) ca plăți directe în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS), precum și măsuri de sprijin finanțate din bugetul național și Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) ca plăți naționale directe complementare (P.N.D.C.).
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS – art. 122 – 124 din Regulamentul CE nr. 73/2009) reprezintă acordarea unei sume stabilită pe hectar plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție (necondiționat de obținerea de producție).
Plățile naționale directe complementare (P.N.C.D.) reprezintă plăți suplimentare la SAPS și sunt prevăzute de OUG nr. 125/2006, completată și aprobată prin Legea nr. 139/2007 și modificată prin OG nr. 16/2009 și de Ordinele Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 și 118/2009 (pentru campaniile 2010 și 2011).
Pentru a beneficia de acordarea plăților în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, conform art. 7 alin. 1 din OUG nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de APIA, să depună o cerere de solicitare a plăților în termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:
a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha., iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha;
b) să declare toate suprafețele agricole utilizate;
c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;
d) să fie de acord ca datele din formularul cererii de plată să fie introduse în baza de date a IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea declarării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001, pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
e) să respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;
f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;
g) să furnizeze toate informațiile solicitate de APIA, în termenele stabilite;
h) să permită efectuarea controalelor de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens;
i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu parcelele învecinate;
j) să comunice în termen de 10 zile lucrătoare, în scris, APIA orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației agricole, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.
Conform dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii plăților directe în cadrul SAPS pot fi persoane fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați/administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea. Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/sau închiriat.
Prin ordinul nr.246/23.04.2008 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, acordarea de plăți unice pe suprafață în sectorul vegetal pentru culturi amplasate pe teren arabil, a fost condiționată de depunerea următoarelor documente doveditoare, adăugându-se condiții și criterii de eligibilitate specifice, conform legislației comunitare (Regulamentul CE nr.1290/2005):
- dovada că beneficiarii plăților directe în cadrul SAPS sunt persoane fizice sau juridice, care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, sunt proprietari, arendași concesionari, asociați/administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea;
- depunerea documentelor care fac dovada dreptului de folosință: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului; contractul de arendare; contractul de concesiune; contractul de asociere în participațiune; contractul de comodat; contractul de închiriere sau adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din Registrul Agricol.
În ceea ce privește sursele de finanțare a SAPS trebuie precizat că Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) reprezintă contribuția financiară comunitară pentru sprijinirea dezvoltării rurale, destinată finanțării programelor de dezvoltare rurală derulate în conformitate cu legislația europeană, iar Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) este destinat finanțării măsurilor de piață, restituirilor la export, plăți directe către fermieri, conform Regulamentului CE nr. 129/2005.
În fapt, la data de 21 mai 2015, martora C.C.L., secretar al Primăriei Bala, jud. Mehedinți, a sesizat faptul că inculpatul L.I., soțul inculpatei L.S., în calitate de inspector în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Com. Bala, jud. Mehedinți, a întocmit și semnat un număr de 4 adeverințe necesare la A.P.I.A., care nu erau susținute de documentele justificative, respectiv Registrele agricole al Primăriei Com. Bala, contracte de arendă în acest sens ș.a.m.d. Mai precis, dintre cele 4 adeverințe, emise la data de 21 mai 2015, două îl aveau ca beneficiar pe L.I., iar celelalte două adeverințe, pe N.E., astfel: adeverința nr. 4289 - pe numele L.I., cu suprafață de teren aflată în proprietatea sa, adeverința nr. 4290 - pe numele L.I., cu suprafață de teren primită de la defuncta L.F., adeverința cu nr. 4306 – pe numele N.E., cu suprafață de teren primită de la M.C. și adeverința cu nr. 4307 - pe numele N.E.cu suprafață de teren primită de la defuncta C.E..
Potrivit susținerilor martorei C.C.L. (plângere din 26.06.2015 și declarațiile de martor din 29.06.2015 și 26.09.2017), în scopul obținerii semnăturii acesteia - care fusese desemnată în acea perioadă să semneze pentru primarul Comunei Bala – și pentru a eluda un eventual demers de verificare a autenticității adeverințelor, inculpatul L.I., în momentul în care s-a prezentat, a suprapus adeverințele câte două, în așa fel încât să-i inducă martorei convingerea că semnează, de fapt, două adeverințe, în dublu exemplar, așa cum se proceda în mod curent, în circumstanțele în care două adeverințe erau emise pe (pentru) numele inculpatului L.I. iar celelalte două adeverințe pe (pentru) numele N.E..
Martora C.C.L. a declarat că, mai târziu, în cursul aceleiași zile, a observat adeverințele pe biroul acestuia și a realizat că suspectul L.I.a adăugat, olograf, detalii care nu erau prezente pe adeverința cu ocazia semnării de către aceasta, respectiv numele persoanelor de la care proveneau suprafețele de teren agricol: ”defuncta L.F., pentru L.I. și defuncta C.E., pentru N.E.”.
Creându-i suspiciuni martorei, întrucât în calitatea sa de secretar, din anul 2012, viza modificările din registrele agricole, iar la pozițiile de rol ale defuncților L.F. și C.E., nu cunoștea să fi operat: ”în sensul transcrierii ca moștenitori ale acestor persoane a numiților L.I., pentru L.F. și N.E., pentru C.E.”, aceasta, verificând arhiva primăriei, a identificat decât două dintre adeverințele semnate de ea, respectiv pe cele având ca beneficiar pe N.E., cu nr. de înregistrare 4306 și 4307, împreună cu tabelul centralizator nr.4310, documente emise la 21 mai 2015. Martora C.C.L. a realizat copii xerox ale celor trei documente, copii pe care le-a pus ulterior la dispoziție organelor de poliție.
De asemenea, verificând registrul în care erau înregistrate adeverințele eliberate de primărie, a observat că, de fapt, erau înregistrate patru adeverințe distincte și nu două, așa cum credea inițial, iar cu ocazia verificărilor din registrele agricole a constatat că la poziția de rol a lui M.C. era adăugată, cu creionul, ” o suprafață de circa 0,50 – 0,60 ha ”, dar și alte corecturi, precum și ștersături care nu erau firești.
În atare condiții, dar și în urma relatării colegei sale Ș.A. - conform căreia L.I. se prezentase în cursul anului 2014 la A.P.I.A. – Centrul Local Baia de Aramă și depusese adeverințe fără număr de înregistrare de la primărie, constatând ulterior că era vorba de mai multe adeverințe eliberate pentru a-i servi la APIA, atât lui, cât și soției sale, însă majoritatea acestor adeverințe nu erau corespunzătoare pozițiilor de rol din registrul agricol - martora C.C.L., prin adresa emisă de Primăriei Bala cu nr. 4705/04.06.2015, a sesizat A.P.I.A. – Centrul Local Baia de Aramă cu privire la faptul că adeverințele mai sus precizate au fost emise cu încălcarea prevederilor art.5 lit. c din Ordinul nr.619/2015, pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute în O.U.G. nr.3/2015, respectiv lipsa procurii notariale, în cazul în care fermierul persoană fizică împuternicește o persoană pentru depunerea cererii unice de plată în numele său sau pentru a-l reprezenta în relația cu A.P.I.A.
În aceleași împrejurări, martora C.C.L. a declarat că, dorind să afle dacă a fost recepționată adresa întocmită de aceasta, în calitate de secretară a Primăriei Bala, a purtat o discuție telefonică cu o funcționară din cadrul A.P.I.A. - Centrul Local Baia de Aramă, care s-a recomandat M.V., discuție din care a înțeles că L.I. depusese deja cerere de plată pe suprafață la A.P.I.A. Centrul Local Drobeta-Turnu Severin.
De asemenea, la data de 26 iunie 2015, martora C.C.L. a sesizat Postul de poliție Bala cu privire la faptul că eliberase, din eroare - însă în urma demersurilor dolosive ale suspectului L.I.- adeverințele mai sus precizate, pentru a-i servi la APIA acestuia și altor persoane, documente care puteau produce consecințe juridice contrare legii, indicând, de asemenea, alte două adeverințe, înregistrate la nivelul Primăriei Bala sub nr. 1172/2010 și 1174/2010, adeverințe care ar fi fost emise, în fals, pentru a-i servi la APIA suspectului L.I..
În vederea verificării celor sesizate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bala, deplasați la sediul Primăriei Comunei Bala, au constatat mai multe inadvertențe între datele înscrise în registrele agricole și cele conținute de adeverințe, ca de exemplu, la poziția de rol a numitului M.C.– de unde provenea suprafața înscrisă în adeverință - la punctul „fânețe naturale”, era înscrisă, cu creionul, mențiunea „0,50 hectare”, ștearsă parțial, iar la identificarea, pe parcele, era vizibilă aceeași mențiune, realizată tot cu creionul, aspecte care au fost consemnate în procesele-verbale întocmite la data de 26.06.2015 și la data de 29.06.2017.
În urma analizării dosarelor A.P.I.A. constituite în baza cererilor unice de plată pe suprafață formulate la A.P.I.A. – Centrul Local Baia de Aramă, de către inculpata L.S. (ID fermier RO004608002), în campaniile agricole 2012, 2013 și 2014, s-au reținut următoarele:
1. Referitor la campania agricolă 2012, cererea unică de plată pe suprafață nr. 35906/29.05.2012 și declarația de suprafață sunt formulate pentru suprafața totală de 3,80 ha, localizată pe raza com. Bala, în blocurile fizice nr. 217 și 477, documentul justificativ cu privire la suprafața solicitată pentru plată fiind reprezentat de adeverința emisă de Primăria Bala cu nr. 3753/23.05.2012, prin care se certifică faptul că solicitanta utilizează suprafața de 3,80 ha teren agricol, de la defunctul L.A., socrul său și tatăl inculpatului L.I., care figura cu această suprafață agricolă în proprietate, conform registrului agricol al comunei Bala, Sat Rudina, vol.I, poziție rol nr.126.
Or, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că defunctul L.A. nu mai deținea nicio poziție de rol ulterior dezbaterii succesiunii (Sentința civilă nr.10/17.01.2006 a Judecătoriei Baia de Aramă).
În campania agricolă 2012, suprafețele provenite de la autorul L.A. au fost solicitate la plată APIA, anterior, de fiul acestuia, inculpatul L.I., prin cererea de plată nr. 6975/16.03.2012.
Conform comunicărilor și documentelor înaintate de Primăria Bala prin adresele nr. 2630/03.05.2018 și nr. 3620/25.06.2018, la poziția de rol nr. 126/2012, din Registrul agricol al com. Bala, sat Rudina, 2010-2014, figurează cap gospodărie ”Def. B.N.” și, de asemenea, nici duplicatul adeverinței nr. 3753/23.05.2012 și nici cererea pentru eliberarea sa nu se regăsesc în arhiva primăriei.
Referitor la adeverința nr. 3753/23.05.2012, Primăria Comunei Bala a comunicat faptul că este semnată la rubrica Întocmit de numitul P.I., la rubrica Secretar a semnat numitul C.A., iar la rubrica Primar a semnat inculpatul L.I., aspecte confirmate și de inculpatul L.I. în declarația din data de 05.12.2017.
În concluzie, această adeverință reprezintă un document fals.
De asemenea, pentru perioada 2010-2014, la poziția de rol nr. 105 a Registrului agricol ”Străinași”, vol.II, numita L.S. figurează, în fiecare an, cu suprafața de 0,20 ha, primită ”conform contractului de arendă nr.8/2011 pe o perioadă de 6 ani”, ceea ce reprezintă o înregistrare retroactivă nefirească a acestei suprafețe în anul 2010, în condițiile în care contractul de arendă a fost încheiat în anul 2011.
Cererea unică de plată pe suprafață a fost primită și verificată de inculpata M.V. și conține CNP-ul acesteia, asociat numelui solicitantei L.S.. Din verificări a rezultat că acest CNP aparține numitei C.N.
Prin Deciziile APIA nr. 1799384/28.10.2012 și nr. 1875125/20.11.2012 (adresa APIA Centrul Județean Mehedinți nr.5877/04.07.2018) s-a dispus plata sumei de 4.364,54 lei (campania agricolă 2012) în contul inculpatei L.S., în cadrul următoarelor scheme de plată: - schema de plată unică pe suprafață –SAPS –1.673,54 lei; - plăți pentru agromediu-pachet 1(pajiști cu înaltă valoare naturală) -1.833,43 lei; - plăți pentru agromediu-pachet 2(practici agricole tradiționale) -857,57 lei.
2. Referitor la campania agricolă 2013, cererea unică de plată pe suprafață nr.15222/03.04.2013 și declarația de suprafață sunt formulate pentru suprafața totală de 3,80 ha, localizată pe raza com. Bala, în blocurile fizice nr. 217 și nr. 477, documentul justificativ cu privire la suprafața solicitată pentru plată fiind reprezentat de adeverința emisă de Primăria Bala cu nr. 3225/03.04.2013, prin care se certifică faptul că solicitanta utilizează suprafața agricolă de 3,86 ha, de la defunctul L.A., socrul său și tatăl inculpatului L.I., care figura cu această suprafață agricolă în proprietate, conform Registrului agricol al com. Bala, satul Rudina, vol.I, poziție rol nr.126.
Or, defunctul L.A. nu mai deținea nicio poziție de rol ulterior dezbaterii succesiunii (Sentința civilă nr.10/17.01.2006 a Judecătoriei Baia de Aramă).
În campania agricolă 2013, suprafețele provenite de la autorul L.A. au fost solicitate la plată APIA, la aceeași dată, de fiul acestuia, inculpatul L.I., prin cererea de plată nr. 15218/03.04.2013.
Conform adreselor Primăriei com. Bala nr. 2630/03.05.2018 și nr. 2428/22.04.2019, la poziția de rol nr. 126/2013, din registrul agricol al comunei Bala, sat Rudina, 2010-2014, figurează cap gospodărie ”Def. B.N.”, iar nr. de înregistrare al adeverinței 3225, deși în Registrul de intrări-ieșiri –anul 2013 al Primăriei Com. Bala este asociat mențiunii ” L.S.– adev. reg.”( scris olograf aproape ilizibil), acest nr. a fost atribuit celor două cereri formulate de numitul D.D. la data de 04.04.2013 (pentru eliberare adeverință APIA și adeverință posesie rol), precum și documentelor eliberate acestuia, la aceeași dată. Aceste documente au fost înaintate de primărie în original.
Referitor la adeverința nr. 3225/03.04.2013, Primăria Comunei Bala a comunicat prin adresa nr. 3620/25.06.2018, faptul că este semnată la rubrica Întocmit de numitul P.I., la rubrica Inspector taxe și impozite a semnat numita Z.E., iar la rubrica Primar a semnat C.A., adeverința fiind întocmită de inculpatul L.I., aspecte confirmate și de inculpatul L.I. în declarația din data de 05.12.2017.
În concluzie, această adeverință reprezintă un document fals.
Cererea unică de plată pe suprafață a fost primită și verificată de inculpata M.V.
Prin Decizia APIA nr. 1457891/18.10.2013 (adresele APIA -Centrul Județean Mehedinți nr.5877/04.07.2018 și nr.5946/05.07.2018) s-a dispus plata sumei de 1.034,29 lei (campania agricolă 2013) în contul inculpatei L.S., în cadrul schemei de plată unică pe suprafață –SAPS, însă, conform adresei APIA (Central) nr.1493/02.02.2018, pentru această campanie agricolă, în baza cererii depuse, inculpata a fost autorizată la plată cu suma de 5.181,04 lei, în cadrul următoarelor scheme de plată: - pentru schema de plată unică pe suprafață –SAPS -2.107,22 lei; - plăți pentru agromediu-pachet 1(pajiști cu înaltă valoare naturală) -2.094,25 lei; - plăți pentru agromediu-pachet 2(practici agricole tradiționale) -979,57 lei.
3. Referitor la campania agricolă 2014, cererea de plată nr. 21820/22.04.2014 și declarația de suprafață sunt formulate pentru suprafața totală de 3,80 ha, localizată pe raza Com.Bala, în blocurile fizice nr.217 și 477, documentul justificativ cu privire la suprafața solicitată pentru plată fiind reprezentat de adeverința emisă de Primăria Bala cu nr. 2991/07.04.2014, prin care se certifică faptul că solicitanta utilizează suprafața agricolă de 3,86 ha, de la defunctul L.A., socrul său și tatăl inculpatului L.I., care figura cu această suprafață agricolă în proprietate, conform Registrului agricol al Com.Bala, vol.I, poziție rol nr.126.
În campania agricolă 2014, suprafețele provenite de la autorul L.A. au fost solicitate la plată APIA, la aceeași dată, de fiul acestuia, inculpatul L.I., prin cererea de plată nr.21814/22.04.2014.
Or, așa cum s-a menționat și anterior, defunctul L.A. nu mai deținea nicio poziție de rol ulterior dezbaterii succesiunii (sentința civilă nr.10/17.01.2006 a Judecătoriei Baia de Aramă).
Conform adreselor Primăriei Bala nr.2630/03.05.2018 și nr.2428/22.04.2019, la poziția de rol nr. 126/2014, din registrul agricol al comunei Bala, sat Rudina, 2010-2014, figurează cap gospodărie ”Def. B.N.”, iar nr. de înregistrare al adeverinței nr.2991 din 07.04.2014, conform Registrului de intrări-ieșiri al Primăriei com.Bala, a fost atribuit facturii Romtelecom nr.3P26323 din 02.04.2014, înregistrare datată 11.04.2014 și nu 07.04.2014.
Referitor la adeverința nr. 2991/07.04.2014, Primăria Comunei Bala a comunicat faptul că este semnată la rubrica Întocmit de inculpatul L.I., la rubrica Inspector taxe și impozite a semnat numita Z.E., iar la rubrica Primar a semnat C.A., aspecte confirmate și de inculpatul L.I. în declarația din data de 05.12.2017.
În concluzie, această adeverință reprezintă un document fals.
Cererea unică de plată pe suprafață a fost primită și verificată de inculpata M.V..
Verificările suplimentare efectuate în legătură cu fermierul L.S. au relevat faptul că în campania agricolă 2014, acest fermier a preluat și exploatația fermierului C.E. (ID fermier RO252197851), inculpata L.S. beneficiind de sprijin pe suprafața declarată la APIA – Centrul Local Baia de Aramă, și pentru suprafața de 3,36 ha, sumele transferate de APIA în acest sens fiind dirijate în contul bancar al acesteia.
Dosarul constituit pe numele fermierului C.E. în campania agricolă 2014 și care a făcut obiectul transferului, nu conține nicio mențiune cu privire la numele L.S., cu privire la contul bancar și nici cu privire la transferul exploatației, având doar menționat, cu pixul, ”Transfer” și, în creion, ”Nerezolvat”, funcționarul care a întocmit și verificat dosarul de fermier fiind inculpata M.V..
S-a constatat astfel faptul că plățile efectuate de APIA, pentru campania agricolă 2014, în contul exploatației fermierului C.E., au fost efectuate în contul bancar deschis la CEC pe numele inculpatei L.S..
Prin Deciziile APIA nr.1882305/10.12.2014, nr.1716854/11.11.2014 și 1716708/11.11.2014 (adresele APIA - Centrul Județean Mehedinți nr.5877/04.07.2018 și nr.5946/05.07.2018) s-a dispus plata sumei de 10.227,50 lei (campania agricolă 2014) în contul inculpatei L.S., astfel:
1. pentru suprafața de 3,8 ha, declarată de către inculpată, suma de 5.428,01 lei, în cadrul următoarelor scheme de plată:
- schema de plată unică pe suprafață –SAPS –2.335,86 lei;
- plăți pentru agromediu-pachet 1(pajiști cu înaltă valoare naturală) -2.106,74 lei;
- plăți pentru agromediu-pachet 2(practici agricole tradiționale) -985,41 lei.
2. pentru suprafața de 3,36 ha, declarată de către inculpată și provenind din transferul exploatației C.E., suma de 4.799,49 lei, în cadrul următoarelor scheme de plată:
- schema de plată unică pe suprafață –SAPS –2.065,38 lei;
- plăți pentru agromediu-pachet 1(pajiști cu înaltă valoare naturală) -1.862,80 lei;
- plăți pentru agromediu-pachet 2(practici agricole tradiționale) -871,31 lei.
În ceea ce privește dosarele de fermier constituite la APIA - Centrul Local Baia de Aramă pe numele inculpatei L.S. în campaniile agricole 2012, 2013 și 2014, în declarația din 05.12.2017, inculpatul L.I. a susținut că cele trei adeverințe emise pentru soția sa, inculpata L.S. și depuse aici, reflectă realitatea și sunt conform datelor înscrise în registrul agricol al anilor 1959 – 1963, întrucât suprafețele de teren agricol menționate în adeverințe provin de la bunica inculpatului, respectiv mama defunctului L.A., pe nume L.E. și se aflau în folosința părinților săi și, ulterior a familiei sale.
Aceste susțineri nu sunt reale prin aceea că, așa cum s-a arătat, dezbaterea succesiunii autorilor L.A. și L.E. a fost tranșată prin sentința civilă nr. 10/17.01.2006 a Judecătoriei Baia de Aramă, rămasă definitivă și, totodată, s-a reținut că adeverințele eliberate pentru inculpata L.S.se raportează strict la suprafețele agricole aparținând defunctului L.A. – tatăl inculpatului L.I.și socrul inculpatei, chiar dacă este indicată poziția de rol a nr. 126/2014, din registrul agricol al comunei Bala, sat Rudina, 2010-2014, unde figurează cap gospodărie ”Def. B.N.”, persoană identificată ca B.N., decedat la 04.07.2006.
În urma analizării documentelor solicitate și înaintate de Primăria com. Bala, prin adresa nr. 4445/08.08.2018 (Proces-verbal din data de 13 august 2018), s-a constatat că, în Registrul Agricol aferent perioadei 1959 – 1963 nu există poziție de rol deschisă pe numele L.E..
De asemenea, la poziția de rol cu nr. 126 a Registrului Agricol din perioada 1959 – 1963, figurează la rubrica ”capul gospodăriei” numitul L.I.N. – fratele defunctului L.A., tatăl inculpatului L.I..
Alături de ”capul gospodăriei” L.I.N. figurează mama acestuia L.I., doi frați –între care și L.A., tatăl inculpatului L.I., două surori, precum și soția și cei doi fii ai capului gospodăriei, adică, în total 9 persoane.
Suprafața agricolă totală deținută la această poziție de rol în anul 1962 era de 1,61 ha, iar suprafața totală, care includea: alte terenuri, curți, clădiri ș.a., era de 2,80 ha.
În Registrul Agricol din perioada 1959 – 1963 există deschisă poziția de rol cu nr.23, pe numele L.A., care figurează în anul 1963 cu suprafața agricolă totală de 0,59 ha și suprafața totală, care includea alte terenuri, curți, clădiri ș.a., de 0,63 ha.
În aceste condții, se impune menționat și faptul că adeverința este un document justificativ care reflectă realitatea raportată la momentul la care se referă și nu la o perioadă anterioară de peste 50 de ani.
Totodată, inculpata L.S. , prin declarația din 20 august 2018, a susținut că nu a solicitat niciodată măsuri de sprijin pe suprafață de la APIA, nu a depus cereri de plată pe suprafață, nu a solicitat vreodată adeverințe de la Primăria com. Bala, spre a fi folosite de aceasta la APIA și nici nu deține vreo suprafață de teren, în proprietate, pe raza com. Bala, jud. Mehedinți.
În urma examinării conținutului dosarelor cererilor de plată pe suprafață din perioada 2012 - 2014, formulate în numele său, inculpata L.S. a afirmat că niciuna din semnăturile atribuite fermierului nu a fost executată de aceasta, menționând că o cunoaște, ”din vedere”, pe inculpata M.V.și știe că aceasta lucrează în cadrul A.P.I.A. – Centrul Local Baia de Aramă, însă nu a stat de vorbă niciodată cu această persoană.
Cele susținute de inculpata L.S.au fost contrazise de inculpata M.V., funcționara APIA care a primit și verificat cererile formulate de aceasta în cadrul campaniilor agricole 2012 și 2013 și care a declarat la data de 26.07.2018 că își amintește faptul că inculpata L.S. s-a prezentat personal la sediul APIA – Centrul Local Baia de Aramă, jud.Mehedinți pentru depunerea cererilor de sprijin fiind însoțită de soțul său, inculpatul L.I., dar și de faptul că subvențiile APIA au fost virate în conutile bancare deținute de aceasta.
De asemenea, întrebată fiind cu privire la contractul de arendă înregistrat la Primăria Bala sub nr. 8/2011, prin care primea de la soțul său, inculpatul L.I., suprafața de teren agricol de 0,20 ha, pentru o perioadă de 6 ani, inculpata L.S. a declarat că nu are cunoștință despre vreun contract de arendă încheiat de aceasta cu soțul său ori cu altă persoană.
Aceasta a mai precizat că în ultimii 10 ani aceasta a locuit efectiv, împreună cu copiii, mai întâi, în mun. Drobeta Turnu Severin, iar apoi, din decembrie 2017, în mun.Timișoara, întâlnindu-se cu soțul său, suspectul L.I.o dată la circa 2-3 săptămâni.
În legătură cu adevăratul beneficiar al sumelor de bani transferate de APIA în conturile CEC Bank având ca titular pe inculpata L.S.- în baza cererilor formulate în numele acesteia, inclusiv a transferului exploatației fermierului C.E. (campaniile agricole 2012, 2013 și 2014) – inculpata a declarat că „din câte știu eu, în contul deschis pe numele meu la CEC Bank – Sucursala Drobeta Turnu-Severin, erau virate doar sumele de bani provenind din plățile cuvenite PFA L.I.S., din partea APIA, pentru măsura 141, precum și din indemnizațiile de handicap pentru fiul meu.
În aceste condiții, toate sumele de bani virate de APIA ca sprijin pe suprafață în contul fermierului L.S., în cadrul campaniilor agricole 2012, 2013 și 2014, reprezintă plăți necuvenite.
Ulterior, cu ocazia audierii la data de 12.11.2021, inculpatul L.I. a recunoscut că adeverințele prezentate și folosite în cadrul dosarele constituite la APIA – Centrul Local Baia de Aramă, pe numele soției mele, L.S., aferente campaniilor agricole 2012-2014, respectiv nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr.2991/07.04.2014, au fost completate și/sau semnate de mine și reprezintă, de asemenea, documente false, inexacte, în sensul că suprafețele menționate în cuprinsul lor și atribuite tatălui meu, L.A., au fost declarate de către mine la APIA – Centrul Local Baia de Aramă, în cadrul acelorași campanii agricole, iar poziția de rol consemnată în aceste adeverințe aparține altei persoane, conform Registrului Agricol al comunei Bala, în concluzie, soția mea neavând folosința acestor suprafețe de teren.
În consecință, recunosc că am folosit documente false, inexacte și incomplete și am obținut sprijin financiar nerambursabil de la APIA, atât pentru mine, pentru campaniile agricole 2009-2014, cât și pentru soția mea, L.S., pentru campaniile agricole 2012-2014.
Ulterior, cu ocazia audierii la data de 12.11.2021, inculpata L.S. a revenit asupra declarațiilor inițiale, recunoscând faptele pentru care este cercetată.
În acest sens, inculpata a declarat următoarele: „Cu privire la acuzațiile care mi se aduc, declar faptul că, în cadrul campaniilor agricole 2012-2014, inclusiv, am folosit la APIA – Centrul Local Baia de Aramă, ca și documente justificative, adeverințele menționate și în procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității de inculpat, respectiv: nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr.2991/07.04.2014, adeverințe care, de fapt, nu reflectă realitatea, în sensul că eu nu am utilizat suprafețele de teren menționate în cuprinsul acestora.
Adeverințele în cauză mi-au fost puse la dispoziție de către soțul meu, L.I., care lucra, în acea perioadă, în cadrul Compartimentului Agricol al Primăriei Bala, județul Mehedinți.
Nu îmi amintesc de câte ori am fost la APIA – Centrul Local Baia de Aramă, însă știu că am fost însoțită de fiecare dată de soțul meu, L.I..
La întrebarea adresată, dacă cunosc câți metri pătrați reprezintă 1 hectar, răspund că eu cred că un hectar însumează 1.000 m sau 100 metri pătrați.
Eu nu am deținut în proprietate vreo suprafață agricolă, în perioada 2012-2014.
În această perioadă, am muncit suprafețe agricole pe care le deținea soțul meu, după dezbaterea succesorală. Eu nu am primit niciodată vreo suprafață în folosință din partea socrului meu, L.A.. Eu nu știu dacă am poziție de rol, înregistrată în Registrul Agricol al Primăriei comunei Bala.
În consecință, recunosc că am folosit documente false și am obținut sprijin financiar nerambursabil de la APIA, aferent campaniilor agricole 2012-2014, inclusiv.
Martora C.C.L. (secretar al primăriei) a precizat că: ”verificând documentele deținute la nivelul primăriei Bala, am constatat faptul că L.I. se folosea de informațiile conținute în registrul agricol, la rolurile unor persoane decedate și care nu aveau moștenitori, pentru a accesa în interes propriu fonduri APIA, două dintre acestea fiind L.F. și un anume D.”.
Martora Ș.A.M., care în perioada 2001 – 2012, a ocupat funcția de referent la Compartimentul taxe și impozite al Primăriei Com.Bala, iar din anul 2012 a ocupat funcția de referent în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Com.Bala, împreună cu inculpatul L.I., a declarat la data de 08.05.2018 că nu cunoaște nimic în legătură cu așa-zisele ”convenții” și ”înțelegeri” încheiate de inculpatul L.I.cu surorile sale, P.A. și L.M., precum și cu ”unchii” acestuia L.F. și D.D., prin care inculpatul primea în folosință, cu titlu gratuit, mai multe terenuri agricole, precizând că ”dintotdeauna, la primărie, ca în orice altă instituție, orice document trebuie înregistrat în evidențe”.
Martorul P.I., inspector în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Bala, în perioada 2000 – 2012, alături de inculpatul L.I. și martora C.C.L., a arătat că deși acesta coordona activitatea privind operarea mențiunilor în registrele agricole pentru toate satele comunei Bala, ”pentru satul Rudina, în mod special, răspundea” inculpatul L.I., ”care era originar din zona respectivă și cunoștea populația și locurile”.
Martorul O.M.V., viceprimar (2004-2012) și apoi primar (2012 - prezent) al com. Bala, a menționat că, în urma verificărilor registrelor agricole, a remarcat mai multe nereguli: ”există aici ștersături, corecturi, modificări fără nicio justificare sau act justificativ, aspecte care contravin legii, L.I. și-a însușit adeverințe întocmite de acesta pe numele altor persoane, fără a fi proprietar al terenurilor pentru care fuseseră eliberate adeverințele respective și fără a avea mandat de la solicitant, L.I. și-a eliberat adeverințe necesare APIA sub suprafața conformă normativelor APIA, respectiv de 0,30 ha, acesta comasându-și suprafețele deținute pentru a însuma suprafețe de peste 0,30 ha..., a operat la poziția tatălui său L.A. din registrul agricol al comunei și a înregistrat convenții/înțelegerii încheiate cu surorile sale L.M. și P.A., în fals, a operat în fals și la alte poziții de rol din registrul agricol, cum ar fi ale surorilor sale, ulterior transmiterii solicitării DNA – ST Craiova, la poziția de rol pe anii 2015, 2016 și 2017 din registrul agricol, a consemnat/înregistrat un titlu de proprietate după care, în urma solicitării DNA – ST Craiova cu privire la adeverințele întocmite și eliberate de acesta, acesta la tăiat/barat cu pastă roșie, anulând această înregistrare și, totodată, a aplicat corector lichid peste categoria păduri... în anii 2007 – 2011 L.I. a arendat soției sale L.S. și nepotului său D. ... suprafețe de la poziția sa de rol pe care trebuia să le scadă și nu mai trebuia să elibereze adeverință necesară APIA cu toată suprafața, ci diminuată în consecință, ...la poziția de rol nr.105/2010, registrul agricol străinași, vol.II, 2010-2014, L.S., soția numitului L.I. figurează cu suprafața totală de teren agricol de 0,20 ha, poziție de rol care este înregistrată „retroactiv” (în anul 2010) contractului de arendă nr.8/09.06.2011”, încheiat cu inculpatul, ”...există contractul de arendare nr.07/04.11.2013 prin care L.I. îi arendează fiului său L.A.I., suprafața de 2,26 ha teren agricol, dar nu există mențiuni în registrul agricol, corespunzător acestui contract”, astfel că inculpatul ” L.I. ceda folosința unei suprafețe mai mari de teren agricol decât cea consemnată la poziția sa de rol nr.194, aferentă anului 2013, respectiv de numai 2,05 ha”.(...)
Martorul a mai arătat că ”nenumăratele corecturi și modificări din registrele agricole ale primăriei nu sunt firești, procedura în cazul unei erori de înregistrare obligând autorul la tăierea cu o linie roșie a conținutului rubricației și consemnarea, alăturat, a înregistrării corecte”.
În finalul declarației martorul a precizat: ” că L.I., în condițiile în care a aflat că este cercetat pentru folosirea de documente false la APIA, a încercat să introducă mențiuni pentru „a se acoperi” suprafețele declarate la APIA și nesusținute de documente justificative; și întrucât au existat registre aflate, din dispoziția organelor de poliție sau a mea, în custodia altor persoane, acesta nu a mai putut opera în consecință, „retroactiv”. Aceste lucruri au culminat în momentul în care, după concediul medical, acesta s-a reîntors la serviciu și a constatat că registrele agricole au fost arhivate în arhiva primăriei Bala, operându-se doar în registrul agricol electronic, ocazie cu care s-a manifestat verbal violent. Cu oceeași ocazie L.I. mi-a prezentat o cerere de încetare a activității sale cu acordul părților, cerere pe care am aprobat-o, sens în care acestuia i s-au încetat raporturile de activitate”.
Cu ocazia audierii, martorul C. C. a declarat că ”în ceea ce privește (...) adeverința nr. 3753/23.05.2012, declar că aceasta pare a fi completată de L.I., (...) adeverința nr. 3225/03.04.2013, declar că aceasta pare a fi completată de L.I., (...) iar adeverința nr. 2991/07.04.2014, declar că aceasta pare a fi completată de L.I..
Faptul că inculpatul L.I. a completat sau/și semnat adeverințele mai sus menționate la diferite rubrici, adeverințe pe care le-a folosit sau le-a încredințat soției sale, inculpata L.S., în vederea obținerii de fonduri europene, sunt confirmate și de declarațiile C.A., P.I., și P.G., din probatoriul administrat rezultând că acestea au mențiuni false, inexacte, incomplete, reținându-se, în esență că inculpatul L.I. sau soția sa, inculpata L.S. nu au deținut suprafețele de teren pentru care au solicitat subvenții APIA, în perioada 2009-2014.
Date privind desfășurarea urmăririi penale în cauză
Prin ordonanța din 26.06.2015 organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Baia de Aramă – Postul de Poliție Bala, au dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art.321 C.p., reținându-se că, în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Bala, județul Mehedinți, au fost făcute modificări în registrele agricole, în sensul că au fost adăugate suprafețe de teren care nu există în realitate, ulterior fiind emise adeverințe în care s-au atestat aspectele neadevărate rezultate din modificările aduse registrelor agricole, adeverințe ce au fost folosite la APIA în scopul obțineri pe nedrept de fonduri europene.
Prin ordonanța nr.329/P/2015 din 08.08.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a dispus declinarea competenței în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, cu motivarea că, din verificările efectuate, au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că, atât L.I., inspector clasa I în cadrul Compartimentului agricol al Primăriei Bala, cât și M.V., angajat al APIA – Centrul Local Baia de Aramă, au întocmit în mod fictiv înscrisuri pe care le-au folosit la APIA spre a obține pe nedrept fonduri europene, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.
La data de 26.07.2017 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin.1 și 2 C.p. și folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., precum și schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de fals intelectual, prev. de art.321 C.p., într-o infracțiune de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p.
Prin Ordonanța nr. 256/P/2016 din 21.11.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de: L.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin.1 și 2 C.p. și fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și față de M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p.
La data de 02.05.2018 a fost întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu cu privire la faptul că numita N.E., în urma demersurilor întreprinse de ginerele său M.C., dar și cu sprijinul unor funcționari din cadrul Primăriei Comunei Șovarna, județul Mehedinți, a solicitat și obținut măsuri de sprijin pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Baia de Aramă, în cadrul campaniei agricole 2015, prezentând și folosind cu această ocazie documente justificative false, fiind constituit dosarul penal nr. 83/P/2018.
Prin ordonanța nr. 83/P/2018 din data de 02.05.2018 a fost începută urmărirea penală în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000.
Prin ordonanța nr. 83/P/2018 din data de 02.05.2018, dosarul penal nr. 83/P/2018 a fost reunit la dosarul penal nr. 256/P/2016, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, potrivit dispozițiilor art. 43 al. 2 lit. c C.p.p.
Prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.09.2021 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aspectele menționate în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 02.05.2018 și la celelalte fapte legate de cererile de plată formulate de numita N.E., constituirea unui nou dosar și continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr.78/2000, fiind constituit dosarul penal nr. 142/P/2021.
Ulterior, prin ordonanța nr. 142/P/2021 din data de 15.09.2021 s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, întrucât, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, numita N.E. motivând și probând existența și folosirea terenurilor menționate în cererile de plată, pentru campania 2015, suprafețe de teren ce cumulau aproximativ 10 ha.
Prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 06.07.2018 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 C.p., rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., fraudă informatică, prev. de art.249 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.1 și 3 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și pentru alte două infracțiuni prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., una privind folosirea de documente și declarații false în dosarul fermierului V.L., în campaniile agricole 2012, 2013 și 2014 (trei acte materiale) iar cealaltă privind fapta de folosire de documente și declarații false în dosarul fermierului D.A., în campaniile agricole 2011, 2012 și 2013 (trei acte materiale) și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta L.S., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.p.(trei acte materiale), M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fraudă informatică, prev. de art.249 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale, constând în introducerea datelor aferente fermierilor B.M., A.M. și D.A., în sistemul informatic IACS al APIA), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.1 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (219 acte materiale) și pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.p.(o infracțiune cu trei acte materiale –referitor la dosarele fermierului D.A. și alta cu două acte materiale –referitor la dosarele fermierului V.L.), U.Ț.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fraudă informatică, prev. de art.249 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p.(trei acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.3 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p.(trei acte materiale) și trei infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.48 C.p., rap la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000 (referitoare la fermierii B.M., A.M. și D.A.) și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000 (referitoare la dosarul fermierului V.L. în campania 2014).
Prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 27.10.2021 s-au dispus următoarele:
1. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectului L.I. din infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. în infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (6 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2009-2014) și din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin.1 și 2 C.p. și fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., în infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (15 acte materiale, câte unul pentru fiecare adeverință falsificată.), ambele cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
2. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei L.S. din infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. în infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
3. A. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei M.V. din infracțiunile de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 21.11.2017 (cererile fermierilor B.M. (pentru perioada 2012-2014), A.M. (pentru perioada 2012-2014), P.L.E. (pentru perioada 2012-2014), folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (cererile fermierului D.A. pentru perioada 2011-2013) și folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (cererile fermierului V.L. pentru perioada 2012-2013) pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 06.07.2018, în infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (14 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, pentru fiecare din cei cinvi fermieri, respectiv B.M. (pentru perioada 2012-2014), A.M. (pentru perioada 2012-2014), D.A. (pentru perioada 2011-2013), P.L.E. (pentru perioada 2012-2014) și V.L. (pentru perioada 2012-2013)).
B. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei M.V. din infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p., în infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (14 acte materiale - câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri de plată pe suprafață, respectiv pentru fermierul B.M. pentru perioada 2012-2014, pentru fermierul A.M. pentru perioada 2012-2014, pentru fermierul D.A. pentru perioada 2011-2013, pentru fermierul P.L.E. pentru perioada 2012-2014 și pentru fermierul V.L. pentru perioada 2012-2013).
C. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei M.V. din infracțiunea de fraudă informatică, prev. de art. 249 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale, constând în introducerea datelor aferente fermierilor B.M., A.M. și D.A., în sistemul informatic IACS al APIA) pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta M.V. prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 06.07.2018, în infracțiunea de fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (9 acte materiale reprezentate de introducerea datelor aferente fermierilor B.M., pentru perioada 2012-2014, A.M,., pentru perioada 2012-2014 și D.A., pentru perioada 2011-2013), toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
4. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei U.Ț.C.M. din infracțiunea de fraudă informatică, prev. de art. 249 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (trei acte materiale, constând în introducerea datelor aferente fermierilor B.M., A.M. și D.A., în sistemul informatic al BCR) pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 06.07.2018, în infracțiunea de fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale reprezentate de introducerea în sistemul informatic al BCR a datelor aferente fermierilor B.M., A.M. și D.A. , la data de 21.05.2012 și 04.10.2012).
Prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.11.2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii față de inculpații:
1. L.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (6 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2009-2014),
- fals intelectual în formă continuată, prev. de art.321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (15 acte materiale, câte unul pentru fiecare adeverință falsificată), ambele cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
2. L.S., pentru săvârșirea infracțiunii de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
3. M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. (14 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, pentru fiecare din cei cinci fermieri, respectiv B.M. (pentru perioada 2012-2014), A.M. (pentru perioada 2012-2014), D.A. (pentru perioada 2011-2013), P.L.E. (pentru perioada 2012-2014) și V.L. (pentru perioada 2012-2013));
- fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (14 acte materiale - câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri de plată pe suprafață, respectiv pentru fermierul B.M. (pentru perioada 2012-2014), A.M. (pentru perioada 2012-2014), D.A. (pentru perioada 2011-2013), P.L.E. (pentru perioada 2012-2014) și V.L. (pentru perioada 2012-2013);
- fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (9 acte materiale reprezentate de introducerea datelor aferente fermierilor B.M., pentru perioada 2012-2014, A.M., pentru perioada 2012-2014 și D.A., pentru perioada 2011-2013);
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art.250 alin.1 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (219 acte materiale), toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
4. U.Ț.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale reprezentate de introducerea în sistemul informatic al BCR a datelor aferente fermierilor B.M., A.M. și D.A., la data de 21.05.2012 și 04.10.2012);
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art.250, alin.3 C.p., cu aplic. art.35 alin.1 C.p. și art. 5 C.p. (trei acte materiale), toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
Prin ordonanțele nr. 256/P/2016 din data de 15.11.2021 s-a dispus disjungerea cauzei, cu privire la inculpații L.I. și L.S., având în vedere și cererile acestora de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției, fiind constituit dosarul penal nr. 190/P/2021, respectiv dosarul penal nr. 191/P/2021.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatei L.S., care, în perioada 2012 - 2014, a depus la APIA Mehedinți adeverințele nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr.2991/07.04.2014, adeverințe ce au fost fie completate, fie semnate de inculpatul L.I., soțul acesteia, în calitate de funcționar în cadrul Primăriei com. Bala, jud. Mehedinți, la diferite rubrici, din materialul probator administrat în cauză rezultând că acestea au mențiuni false, inexacte, incomplete, reținându-se, în esență că suspecta nu a deținut suprafețele de teren pentru care a solicitat subvenții APIA, completând totodată cu date nereale cererile de plată și anexele aferente fiecărei cereri, pentru perioada 2012-2014 cu suprafețe de teren pe care nu le deținea, în vederea obținerii de fonduri europene, pe nedrept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În urma utilizării de înscrisuri false, incomplete, inexacte, în perioada 2012-2014, inculpata L.S.a obținut pe nedrept, aproximativ 15.000 lei, fonduri europene la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare.
Obiectul juridic special. Infracțiunea prevăzută în art. 181 are ca obiect juridic special relațiile sociale privind interesele financiare ale Uniunii Europene a căror normală desfășurarea presupune corectitudine în accesarea fondurilor europene.
Obiectul material îl reprezintă sumele de bani obținute nelegal, sume pe care nu le-ar fi obținut dacă ar fi făcut declarații corespunzătoare realității.
Subiect activ al infracțiunii de fraudă privind cheltuielile poate fi orice persoană, legea neimpunând o anumită calitate pentru autor. Dacă însă acesta avea o anumită calitate de care s-a folosit la săvârșirea faptei, aceasta poate fi reținută ca fiind o circumstanță de agravare a răspunderii penale.
Participația penală este posibilă în toate formele ei, respectiv coautorat, instigare sau complicitate.
Subiect pasiv imediat este statul, prin structurile specializate, fiind singurul răspunzător față de Comisia europeană pentru rambursarea fondurilor obținute ilegal.
Subiectul pasiv mediat este Comisia europeană, fiind singura însărcinată cu execuția bugetară.
Elementul material în varianta tip constă în folosirea sau prezentarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.
În varianta asimilată elementul material constă în omisiunea de a furniza datele cerute de lege pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Așadar, rezultă că în varianta tip elementul material constă într-o acțiune, iar în varianta asimilată într-o inacțiune.
Folosirea presupune utilizarea unor documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Nu are importanță modalitatea de folosire, respectiv dacă au fost depuse direct, prin intermediar sau prin poștă.
Actele false sunt acelea care au fost modificate prin contrafacere sau alterare.
Contrafacerea scrierii constă într-o plăsmuire a unui înscris fie în întregime, fie doar în parte.
Alterarea înscrisului presupune existența înscrisului asupra căruia se intervine prin înlocuirea datelor reale cu altele nereale ori prin înlăturarea unora relevante pentru accesarea fondurilor.
Declararea falsă constă în faptul că autorul face declarații necorespunzătoare adevărului în scopul obținerii unor fonduri europene.
Este considerat inexact acel document sau declarație care fără a fi falsificat este întocmit incorect, așa încât datelor pe care le conține li se dă o interpretare intenționat greșită, ce are ca efect schimbarea eficienței juridice a înscrisului în ansamblu. Starea de fapt este astfel ilustrată încât să permită, prin raportare la cerințele impuse de autoritatea contractantă, interpretarea acesteia de natură a permite accesarea fondurilor europene. Spre exemplu, bilanțul contabil în care cheltuielile aferente exercițiului financiar curent au fost în mod intenționat înregistrate într-un cont provizoriu, destinat exercițiului financiar ulterior, în scopul majorării artificiale a veniturilor curente ale societății și creării aparenței unei companii profitabile.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în bugetul Uniunii Europene.
Raportul de cauzalitate. Fiind o infracțiune de rezultat legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și paguba produsă trebuie dovedită.
Latura subiectivă. Sub aspect subiectiv infracțiunea se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte, făptuitorul urmărind sau acceptând că prin săvârșirea faptei ar putea produce o pagubă bugetului Uniunii Europene.
Infracțiunea se consumă atunci când făptuitorul obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, fiind și momentul în care se produce paguba în bugetele respective. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte, reținând că, în cazul în care rezultatul constând în obținerea pe nedrept a fondurilor nu s-a produs, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în raport cu fondurile din bugetul Uniunii Europene (Î.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1313/2014).
Infracțiunea se poate săvârși și în formă continuată, dacă, spre exemplu, în cadrul aceluiași proiect cu finanțare europeană, autorul folosește în diferite etape de realizare a acestuia documente ori declarații false, inexacte sau incomplete în sprijinul cererilor de plată depuse la diferite intervale de timp.
Din probele administrate în cauză, rezultă suficiente date cu privire la existența infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatei.
Prin adresele nr. 2634/07.06.2021 și nr. 21358/11.06. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu următoarele sume, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare, după cum urmează: 14.971,16 lei - primită în campaniile 2012-2014, de către inculpata L.S.;
Prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.11.2021, până la concurența sumei de 14.971,16 lei, reprezentată de cuantificarea sumelor încasate, fără drept, de la APIA, în campaniile agricole 2012 - 2014 – s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile, mobile, inclusiv sume de bani, drepturi de creanță ori alte titluri de valoare, aparținând inculpatei L.S..
Conform ordinelor de plată din data de 22 noiembrie 2021 rezultă că inculpata L.S.a achitat în conturile APIA suma de 14.971,16 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat APIA, pentru perioada 2012-2014.
Fiind ascultată, în prezența apărătorului ales avocat S.B., inculpata L.S., a declarat expres, la data de 25.11.2021, că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu aplicarea următoarelor pedepse și a modalităților de executare a acestora:
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, cu inculpata L.S., instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut în fapt că inculpata L.S., în perioada 2012 - 2014, a depus la APIA Mehedinți adeverințele nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr.2991/07.04.2014, adeverințe ce au fost fie completate, fie semnate de inculpatul L.I., soțul acesteia, în calitate de funcționar în cadrul Primăriei com. Bala, jud. Mehedinți.
Pe baza probelor de la dosar s-a reținut că aceste adeverințe, la diferite rubrici, au mențiuni false, inexacte, incomplete, reținându-se, în esență, că suspecta nu a deținut suprafețele de teren pentru care a solicitat subvenții APIA, completând totodată cu date nereale cererile de plată și anexele aferente fiecărei cereri, pentru perioada 2012-2014 cu suprafețe de teren pe care nu le deținea, în vederea obținerii de fonduri europene, pe nedrept.
În urma utilizării de înscrisuri false, incomplete, inexacte, în perioada 2012-2014, inculpata L.S. a obținut pe nedrept, aproximativ 15.000 lei, fonduri europene la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare.
Fiind ascultată, în prezența apărătorului ales, inculpata L.S., a declarat expres, la data de 25.11.2021, că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu aplicarea pedepselor astfel cum acestea au fost menționate în acordul de recunoaștere a vinovăției și a modalităților de executare a acestora.
Aceeași poziție procesuală a fost adoptată de inculpată și cu ocazia audierii în fața instanței.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatei L.S., care, în perioada 2012 - 2014, a depus la APIA Mehedinți adeverințele nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr.2991/07.04.2014, adeverințe care au mențiuni false, inexacte, incomplete, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În urma utilizării de înscrisuri false, incomplete, inexacte, în perioada 2012-2014, inculpata L.S. a obținut pe nedrept, aproximativ 15.000 lei, fonduri europene la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare.
Din actele de la dosarul cauzei, s-a constatat că inculpata L.S. este la primul impact cu legea penală.
Situația de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței reiese din coroborarea materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: declarațiile suspectei și inculpatei L.S., procese-verbale, înscrisuri și declarații martor.
În consecință, din probele administrate în cursul urmăririi penale s-a constatat că există fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și această faptă a fost comisă de inculpatul cu vinovăție sub forma intenției directe.
De asemenea, s-a reținut că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei este mai mic de 7 ani închisoare, că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpata a fost asistată de avocat.
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, dar și având în vedere, atitudinea sinceră și conduita inculpatei, care este la primul impact cu legea penală, în baza art. 485 alin.1 lit. a C.p.p., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova și inculpata L.S., cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.181 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 C.p. (3 acte materiale, câte un act material pentru fiecare an în care au fost formulate cereri APIA folosindu-se înscrisuri false, incomplete, inexacte, respectiv perioada 2012-2014).
În baza art. 486 al. 2 Cpp, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă, având în vedere că între inculpată și partea civilă nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la latura civilă.
În baza art. 487 lit. a) C.p.p., cu referire la dispozițiile art. 403 și art. 404, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.11.2021 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, până la concurența sumei de 14.971,16 lei, reprezentată de cuantificarea sumelor încasate, fără drept, de la APIA, în campaniile agricole 2012 – 2014, asupra bunurilor imobile, mobile, inclusiv sume de bani, drepturi de creanță ori alte titluri de valoare, aparținând inculpatei L.S..
În temeiul art. 487 lit. a C.p.p. rap. la art. 25 C.p.p., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului:
- adeverințele nr. 3753/23.05.2012, nr. 3225/03.04.2013 și nr. 2991/07.04.2014 utilizate de inculpata L.S., în perioada 2012-2014, în vederea obținerii de fonduri europene,
- cererile de plată pe suprafață, declarațiile de suprafață și anexele depuse la APIA în perioada 2012-2014 de către inculpata L.S., respectiv nr. 35906/29.05.2012, nr. 15222/03.04.2013 și nr. 21820/22.04.2014,
Împotriva acestei sentinței a declarat apel inculpata L.S., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și înlăturarea măsurilor asiguratorii din cadrul dispozitivului hotărârii apelate.
A anexat la dosar dovada achitării acestor sume.
În mod greșit instanța de fond prin hotărârea apelată a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 256/P/2016 din data de 10.11.2021 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, până la concurența sumei de 14.971,16 lei, reprezentată de cuantificarea sumelor încasate, fără drept, de la APIA, în campaniile agricole 2012 - 2014, asupra bunurilor imobile, mobile, inclusiv sume de bani, drepturi de creanță ori alte titluri de valoare, aparținând inculpatei L.S..
În condițiile în care, a dovedit că a achitat integral sumele pentru care s-au dispus măsurile asigurătorii, dovadă fiind Ordinul de plata nr.1 din 22.11.2021, Ordinul de plata nr.2 din 22.11.2021, Ordinul de plata nr.3 din 22.11.2021 emise de BRD GRUPE SOCIETE GENERALE, a solicitat să se aprecieze că nu se mai impune menținerea măsurilor asigurătorii, de îndată ce debitul datorat/imputat a fost achitat integral.
Examinând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:

Potrivit art.479 C.p.p acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Conform art. 485 alin.1 lit. b C. proc. pen., instanța, analizând acordul, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Curtea de apel apreciază că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen. privind infracțiunea ce fac obiectul acestuia, suficiența probelor cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatei, limitele de pedeapsă, asistența juridică a inculpatei la încheierea acordului, forma și conținutul acestuia.
Singura critică formulată de către apelantă, vizează greșita menținere a măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanța nr.256/P/2016 din 10.11.2021 a DNA-Serviciul Teritorial Craiova, dat fiind faptul că aceasta a achitat prejudiciul reținut a fi fost produs prin faptele ce au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Așa cum rezultă din adresele nr.2634/07.06.2021 și nr.21358/11.06.2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 14.971,16 lei la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legislația în vigoare.
Inculpata prin ordinele de plată depuse în dosarul de urmărire penală(fila 215 vol.1 dup), a achitat suma de 14.971, 16 lei, adică exclusiv prejudiciul reținut a fi fost produs prin fapta sa, fără a achitat dobânzile și penalitățile solicitate de partea civilă.
Dat fiind faptul că asupra laturii civile a cauzei nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere care să fie anexat acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța potrivit dispozițiilor art.486 C.pr.pn. este obligată să lase nesoluționată latura civilă, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției neavând autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond, lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei, este obligată potrivit dispozițiilor mart.397 alin.5 C.pr.pen. să mențină măsurile asiguratorii dispuse în cauză, acestea urmând a înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin urmare, în lipsa încheierii unui acord de mediere sau a unei tranzacții între inculpată și partea civilă instanța de apel nu poate dispune cu privire la măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
În raport cu conținutul concret al acordului de recunoaștere a vinovăției ce face obiectul prezentei cauze, ținând seama și de actele dosarului de urmărire penală atașat acordului, dar și de dispozițiile art. 418 C.pr.pen., instanța de apel apreciază că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost întocmit cu respectarea condițiilor cerute de art. 478 alin (1)-(4), art. 480 și art. 482 din C.pr.pen., dar și a cerinței referitoare la întocmirea acordului în formă scrisă, astfel cum impun prevederile art. 481 din același act normativ, iar soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată este legală.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel, art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge apelul declarat de inculpata L.S. împotriva sentinței penale nr. 146 din 27 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2449/101/2021 ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga inculpata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII

DECIDE


În temeiul art.488 alin.4 lit. a C.p.p.
Respinge apelul declarat de inculpata L.S., împotriva sentinței penale nr.146 din 27 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2449/101/2021 ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen.
Obligă inculpata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată azi, 23 iunie 2022, prin punerea acesteia la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Judecător,
(...) (...)
 
Grefier,
(...)

Red.jud. (...)
j.f (...)
(...)/23.06.2022