Document finalizat

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2022:007.000411
Dosar nr. 3287/102/2017
Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 3132

DECIZIA PENALĂ NR. 411/A
Ședința publică din 30 iunie 2022
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: (...)
JUDECĂTOR: (...)
GREFIER: (...)

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. – S.T. T.M., persoana vătămată M.T.-M. prin reprezentant și inculpații M.S.C. (...) și F.D. (...) împotriva sentinței penale nr. 131 pronunțată la data de 03.09.2021 de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 3287/102/2017.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a reprezentantului Ministerului Public.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților, precum și ale reprezentantului parchetului au fost consemnate în încheierea din data de 11 mai 2022, când s-a stabilit că pronunțarea are loc la data de 10 iunie 2022 și ulterior la data de astăzi 30 iunie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 15.11.2021 sub nr. 3287/102/2017 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DNA – S.T. T. M., inculpații M.S.-C., F.D. și partea civilă M.T.-M. – prin reprezentant legal au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 131/03.09.2021 pronunțată de Tribunalul Mureș.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. – S.T.T.- M. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpaților M.S.C., F.D. și M.A. pentru infracțiunile deduse judecății.
S-a arătat că prin sentința penală nr. 131/03.09.2021 instanța de fond a concluzionat că gestionarea resurselor financiare (sau a fondurilor publice) reprezintă exercitarea prerogativelor de putere publică. Cu toate acestea, instanța nu a fost de acord cu argumentele reținute în considerentele rechizitoriului, conform cărora inculpatul F.D. nu putea delega atribuția de semnare a ordinelor de plată întrucât nu avea această posibilitate legală.
În opinia parchetului, reprezentantul unității administrativ-teritoriale nu putea în mod legal să delege cea de a IV-a fază a execuției bugetare, respectiv plata cheltuielilor, pentru că nu dispunea de această atribuție, aceasta fiind o sarcină a șefului compartimentului financiar-contabil.
De asemenea, prin Dispozițiile nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016, inculpatul M.S.C. nu putea fi nici desemnat, în mod legal, să semneze ordinele de plată, pentru că aceste operațiuni trebuiau efectuate de persoane care îndeplineau condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1), pct. 13 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Astfel, rezultă că inculpatul M.S.C. nu dispunea de un cadru legal prin care să poată semna ordinele de plată, acesta neputând fi nici delegat și nici desemnat în acest sens. Emiterea Dispozițiilor nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016 s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale, iar acestea nu pot constitui suport pentru semnarea ordinelor de plată.
De asemenea, s-a arătat că semnarea ordinelor de plată de către inculpatul M.S.C., care în mod legal intra în competența altui funcționar public, fără existența unui document întocmit în mod legal prin delegarea sau desemnarea acestuia, s-a făcut în afara îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu ce derivă din calitatea de consilier personal al primarului. În acest sens, s-a arătat că din analiza art. 65 din Legea nr. 215/2001, se poate constata că primarul poate delega doar atribuțiile ce îi sunt conferite de lege. Nu este posibilă delegarea unei atribuții pe care primarul nu o are, astfel că nu poate delega atribuția referitoare la efectuarea unui plăți.
S-a arătat că Legea nr. 215/2001 nu prevede posibilitatea ca primarul să poată delega atribuții de la un compartiment funcțional la altul și nici atribuții de la un compartiment funcțional al aparatului de specialitate al primarului la cabinetul primarului.
De asemenea, s-a arătat că atribuțiile cabinetului primarului sunt stabilite de către primar, prin dispoziția acestuia, în timp ce organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului sunt stabilite prin hotărârea consiliului local, astfel că primarul municipiului nu poate aduce modificări în organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului fără aprobarea în prealabil a acestor modificări de către consiliul local.
Având în vedere că raporturile de muncă ale consilierului personal al primarului sunt stabilite prin contractul individual de muncă, acesta are statutul de personal contractual, iar, în raporturile juridice dintre consilierul primarului și UAT se aplică prevederile codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003. În esență, s-a arătat că există o serie de diferențe esențiale între funcția de consilier al primarului și funcția de funcționar public. De remarcat este însă faptul că, întrucât persoanele angajate la cabinetul primarului nu pot primi atribuții referitoare la gestiunea resurselor financiare, acestea nu pot fi autorizate sau împuternicite prin lista specimenelor de semnături, să dispună operațiuni de încasări și plăți în conturile instituției publice.
Referitor la identificarea unei persoane fizice sau juridice vătămate, s-a menționat că în cuprinsul rechizitoriului este indicată unitatea administrativ-teritorială M. T.-M., fiind îndeplinită cerința ca persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate să fie identificată. Prin acțiunile inculpaților a fost vătămat interesul ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență.
S-a arătat că este discutabil raționamentul instanței de fond existent în sentința supusă criticii conform căruia, deși în rechizitoriu se reține că inculpatul F.D. a delegat exercitarea atribuției de semnare a ordinelor de plată, deși nu avea în mod legal această atribuție, acuzarea împărtășește această opinie, desemnarea prin dispozițiile 971 și 1831 a inculpatului M.S. cu semnarea ordinelor de plată, reprezintă, în opinia instanței, nu un act de delegare, ci unul de desemnare prin îndeplinirea unei atribuții pe care în mod normal ar fi trebuit să o îndeplinească o persoană ce îndeplinea condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 pct. 3 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale. S-a arătat că este evident faptul că, în sentința criticată nu a fost avut în vedere aspectul că inculpatul M.S., în perioada martie 2016-iunie2017, deși nu ocupa o funcție publică, a exercitat prerogativele acesteia prin semnarea ordinelor de plată din postura de consilier personal al primarului, acest drept de semnătură privind ordinelor de plată aparținând doar persoanelor angajate într-o funcție publică și nu personalului contractual. Cu atât mai mult, s-a arătat că prin raționamentul instanței de fond conform căruia "Cu alte cuvinte inculpatul M.S.C. a îndeplinit, sub acest aspect, acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și nu acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale altui funcționar public", este lipsită de efecte orice decizie a A.N. de I., chiar confirmată de instanțele de judecată, precum în speța dedusă judecății.
De asemenea, s-a menționat că, deși instanța a constatat că inculpatul M.S.C. a exercitat prerogative de putere publică, respectiv a gestionat resursele financiare, fonduri publice, cu toate că a fost în mod vădit încălcată interdicția statuată prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 581/01.03.2016 relativă la starea de incompatibilitate constatată prin Decizia A.N.I. nr. 37.262/G/II/2013, totuși nu sunt întrunite condițiile răspunderii penale pentru încălcarea art. 300 C. pen. întrucât "decizia A.N.I. îi interzicea inculpatului nu ocuparea unei funcții sau demnități publice, ci exercitarea unei astfel de funcții”. S-a apreciat ca fiind greșit un astfel de raționament tocmai pe temeiul că ar fi golită de conținut orice decizie a ANI de instituire a unei interdicții și cu atât mai mult, este greu de imaginat o situație în care o persoană ocupă o funcție publică, fără a exercita prerogativele specifice unei astfel de funcții astfel că, raționamentul instanței de fond îl apreciază a fi unul nefundamentat.
S-a apreciat că din întregul material probator desfășurat în fața instanței de fond rezultă că întreaga activitate infracțională a celor 3 inculpați deduși judecății a fost subsumată ideii de a se găsi o modalitate de ocolire a interdicției de exercitare a prerogativelor de putere publică pentru ca în final, inculpatul M.S.C. să gestioneze în continuare resursele financiare bugetare ale UAT, chiar dacă acel fapt a însemnat în esență desconsiderarea interesului general al societății ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și că, funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoane decăzute din acest drept.
Totodată, s-a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să se aplece mai atent asupra aspectului transmiterii specimenelor de semnături către T.M. în data de 09.03.2016 (f. 22 din rechizitoriu), demers prin care inculpatul F.D. l-a desemnat pe inculpatul M.S.C. să dispună operațiuni de plăți în conturile municipiului T.-M., aspect relatat de martora N. În acest sens, s-a arătat că inculpatul F. a susținut că nu poate explica despre existența adresei din 09.03.2016 prin care s-au trimis Trezoreriei și AJFP M. adresa cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să dispună operațiuni de încasări și plăți.
În motivarea apelului, inculpatul M.S.C., prin apărător ales L.C., a solicitat admiterea apelului și schimbarea temeiului achitării din art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen., în sensul reținerii prevederilor art. 16 alin. 1 lit. a C. pr. pen.
S-a arătat că punctul de plecare fundamental al acuzei își are originea în opinia juridică a procurorului, care se regăsește în actul de sesizare, potrivit căreia „acest drept de semnătură, privind ordinele de plată, aparținea doar persoanelor angajate într-o funcție publică și nu personalului contractual, după cum se va arăta în continuare”. Însă, din interpretarea textului legal al art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, rezultă fără nicio îndoială, că cea de a doua semnătură putea fi aplicată, fie de o persoană ce avea calitatea de funcționar public, fie de o persoană ce avea calitatea de angajat cu contract individual de muncă.
S-a apreciat că argumentele parchetului în susținerea motivelor de apel sunt lipsite de temei constituțional și implicit de suport juridic întrucât procurorul nu a ținut cont de faptul că încalcă principiul fundamental al separației funcțiilor în stat. Ministerul Public potrivit art. 1 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ, putea ataca legalitatea/oportunitatea actului administrativ în contenciosul administrativ. Mai mult, s-a arătat că actele administrative ce stau la baza actelor juridice financiare au fost verificate în controlul de tutelă al prefectului și nu s-a declanșat procedura de contencios administrativ.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind interdicția de a avea o funcție publică, s-a arătat că Agenția Națională de Integritate ca răspuns la ultima petiție cu nr. 15335/0/11/02.05.2017, prin adresa nr. 15757/G/l 1/04.05.2017, i-a comunicat denunțătoarei I.C. că: „petiția dvs. a fost clasată, funcția de consilier al primarului - pentru cel care deține o funcție de consilier al primarului - este o funcție executivă de natura contractuală, nu intră sub incidența art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010”. Prin urmare, s-a apreciat că încălcarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, privind interdicția de a avea o funcție publica timp de 3 ani, nu îngrădește în această „falsă” construcție juridică, dreptul de a semna de către personalul contractual și nu constituie o prerogativa exclusivă de putere publică (cea de a doua semnătură).
De asemenea, s-a arătat că art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 și pct. 4 alin. 4 al OMFP nr. 1792/2002 (făcând abstracție de considerentele din Decizia CCR nr. 405/2016) ne obligă să afirmăm că dreptul la a doua semnătură pe instrumentele de plată nu aparține în exclusivitate unui funcționar public. Legea, în sens general, permite ca această semnătură să fie aplicată, fie de un funcționar public, fie de un angajat contractual (a se vedea art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2005 a F.P.L.), astfel încât rezultă lipsa efectelor juridice în calificarea exclusivă a subiectului activ și a elementului material al laturii obiective al infracțiunii (Ordinul MFP nr. 1792/2002). Altfel spus, această semnătură nu este o prerogativă exclusivă de exercitare a puterii publice și, prin urmare, orice funcționar public sau orice angajat contractual putea executa semănătura (a doua semnătură) pe un instrument de plată în condițiile arătate.
În ceea ce privește prima prerogativă de exercitare a puterii publice reținută în sarcina inculpatului, respectiv „punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative”, s-a arătat că la nivelul autorităților administrației publice locale, la care și-a desfășurat activitatea inculpatul M.S.C., o astfel de activitate, astfel cum a fost menționată anterior, nu i-a fost încredințată și cu atât mai puțin săvârșită de acesta.
Referitor la cea de a doua prerogativă publică reținută în sarcina inculpatului M.S.C., respectiv „gestionarea resurselor umane și financiare”, s-a arătat că în ceea ce privește prima parte a atribuției și anume gestionarea resurselor umane, aceasta nu are nicio semnificație juridică pentru elementul material al laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina sa, întrucât este evident că inculpatul nu a gestionat resurse umane în cadrul autorității administrației publice locale și nici nu există o acuză în acest sens.
S-a arătat că cea de-a doua parte a atribuției, cu semnificația de exercitare a puterii publice reținută de procuror prin „gestionarea resurselor financiare”, presupune în înțelesul art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul atribuțiilor principale de serviciu - primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporara a acestuia.
Este mai mult decât evident, din urmărirea penală și cercetarea judecătorească, că inculpatul nu a avut ca atribuții primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri - (sprijinea doar activitatea demnitarului) - singura lui activitate cuprinsă în fișa postului a fost de a aplica a doua semnătură ceea ce reprezenta o simplă garanție facturală.
Mai mult, din lectura prevederilor Legii nr. 273/2006 a finanțelor publice locale și în special a celor cuprinse în art. 54 din lege, cheltuielile bugetare parcurg patru faze distincte și executate tocmai pentru siguranța lor, de persoane diferite. Dacă operațiunile specifice de angajare, lichidare și ordonanțare a cheltuielilor sunt cuprinse în atribuțiile ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate, plata cheltuielilor se efectuează numai de șeful compartimentului financiar contabil (este prevăzut expres în lege) și nu de persoana desemnată cu a doua semnătură. Faza a patra, și ultima, este plata cheltuielilor care este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil, prin instrumentele de plată utilizate de instituțiile publice (cec de numerar, ordin de plată) și se semnează de două persoane, prima este cea a conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil), iar a doua este a persoanei cu atribuții în efectuarea plății (pct. 4 din OMFP nr. 1792/2002).
S-a arătat că din analiza textelor normative, rezultă că inculpatul, prin simpla aplicare a semnăturii, nu a avut atribuții de gestionare a resurselor financiare.
Astfel, rezultă fără niciun echivoc că, cele două prerogative de exercitare a puterii publice stabilite, ca atribuții exercitate de inculpat prin uzurpare a funcției publice, nu numai că nu au ca obiect exercitarea puterii publice, dar nici nu reprezintă prerogative exclusive, specifice numai funcționarului public, chiar din contră, atribuțiile putând fi exercitate în egală măsură și de orice altă persoană ce făcea parte din personalul contractual conform fișei postului. Totodată, s-a apreciat că inculpatul M.C. nu a îndeplinit prerogative de putere publică și cu atât mai puțin de gestionare a resurselor financiare ale instituției.
S-a menționat că Adresa A.N.F.P. nr. 16974 din 24.04.2017 nu reprezintă decât o opinie a autorității întrucât agenția nu și-a asumat niciodată un răspuns direct și legal la problema ridicată, ulterior fiind solicitat un răspuns din partea ANI care a arătat că problema ridicată nu se încadrează în prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, și prin urmare, nu se exercită prerogative de putere publică.
Totodată, s-a precizat că din prevederile art. 382 Cod administrativ, rezultă fără echivoc că personalului salariat încadrat la cabinetul demnitarului nu i se aplică prevederile ce privesc activitatea funcționarului public.
Referitor la faptul că la data de 03.03.2016 inculpatul M.C.S. a semnat acte eu caracter economico-financiar, deși avea atribuții pe linie deliberativă, fiind doar consilier local al M. T.-M., s-a arătat că din actele dosarului nu rezultă că la acea dată inculpatul ar fi semnat ordine de plată. Totodată, s-a arătat că inculpatul avea încheiat contractul individual de muncă cu acea dată și, prin urmare, atribuția era specificată în contractul individual de muncă, actele îndeplinite intrau în atribuțiile de serviciu, nu erau interzise și nu reprezentau o exercitare a puterii publice.
S-a arătat că la încetarea mandatului de viceprimar, de consilier în C.L., inculpatul M.S.C. a fost încadrat consilier al primarului pe baza unui contract individual de muncă. Astfel, s-a menționat că din prevederile Legii nr. 273/2006, rezultă că executarea semnăturii putea să o facă și angajatul contractual sau oricare altă persoană, cu condiția să fie desemnat prin atribuții și să apară în fișa postului. Totodată, s-a arătat că norma juridică din art. 54 alin. 5 din Legea 273/2006 nu este clară, iar norma juridică din OMFP nr. 1792/2002 pct. 4 alin. 5, prin prisma Deciziei nr. 405/2016 CCR nu poate constitui obiect al incriminării în prezenta cauză.
Așadar, s-a arătat că în prezenta cauză subiectul activ este personal contractual, atribuția de semnare pentru inculpat era cuprinsă între atribuțiile de serviciu din Anexa 2 din Dispoziții și în contractul individual de muncă, potrivit art. 382 alin. (1) din O.U.C. nr. 57/2019 - Codul administrativ, prevederile privind funcționarii publici nu se aplică unor categorii din cadrul personalului bugetar și anume personalului salariat încadrat la cabinetul demnitarului. În Adresa de la A.N.I., Inspecția de integritate, nr. 15757/6/11/04.05.2017, sesizată și de ANFP și de d-na C.I. se comunică, că funcția de consilier al primarului nu intră sub incidența dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, iar în Adresa nr. 16974/24.04.2017 A.N.F.P., după ce a trimis toate documentele la ANI pentru a se pronunța asupra problemei, comunică cu privire la inculpat: „opinăm că exercită preogative dc putere publică”.
De asemenea, s-a arătat că fapta inculpatului M.S.C. nu se circumscrie nici prevederilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 întrucât inculpatul nu a exercitat nicio prerogativă a unei funcții publice, dar nici nu a ocupat vreo funcție publică oricare ar fi aceea. El nu este funcționar public și prin semnarea ordinelor de plată în niciun caz nu poate fi asimilat funcționarilor publici.
Așadar, s-a concluzionat că nicio normă juridică nu exclude ca funcționarul public sau orice altă persoană (angajatul contractual) să aplice a doua semnătură pe ordinele de plată, cu condiția să fie învestit sau angajat legal și atribuția să fie prevăzută în fișa postului, cele două prerogative de putere publică au o cu totul altă natură juridică, iar în substanța lor, în acest caz, nu constituie atribuții de exercitare a puterii publice, în afară de a doua semnătură ce presupune informarea primarului că s-a respectat ordinea dispusă de el, inculpatul nu mai îndeplinea nici o altă activitate legată de această problemă și atribuția de a aplica semnătura era prevăzută în fișa postului (Anexa II, CIM).
De asemenea, s-a menționat că este contrar jurisprudenței Curții Constituționale faptul că se încearcă ca elementul material al infracțiunii să fie creat artificial, prin deducții și analogie.
În ceea ce privește aprecierea oportunității și a legalității actului constând în operațiunea de semnare, s-a arătat că imixtiunea organelor de urmărire penală în activitatea administrației publice locale este inadmisibilă, depășind sfera de competență a parchetului. Totodată, s-a arătat că Ministerul Public a depășit competența în raport cu actele administrative ale Primarului și contractul individual de muncă, încheiat cu inculpatul M.C., ceea ce echivalează cu încălcarea art. 1 alin. 4 din Constituție, Ministerul Public, astfel și-a asumat atribuții ce aparțin puterii executiv administrative.
Referitor la urmarea imediată a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, s-a arătat că în rechizitoriu s-a reținut numai vătămarea drepturilor ori a unor interese legale, însă vătămarea nu a fost detaliată, explicată și nu conduce la nicio încălcare a vreunui drept, fiind doar o generalizare fără fond.
S-a arătat că elementul de particularizare a acestei infracțiuni este dat de realizarea certă a unei urmări imediate secundare, respectiv a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Astfel, s-a precizat că la încadrarea în drept a faptei se reține că folosul necuvenit constă în exercitarea în fapt după data de 02.03.2016 a prerogativelor de putere publică ce ii sunt interzise de lege. În acest sens, s-a arătat că, Curtea Constituțională a deslușit noțiunea de „a obținut” care are înțelesul de „a primi”, „a dobândi” „a realiza” (5 89 - Decizia 405/2016), ceea ce în cazul nostru este demonstrat că inculpatul nu a obținut în nicio variantă niciun avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Totodată, s-a precizat că infracțiunea de uzurpare a funcției este o infracțiune de rezultat și nu de pericol, ceea ce pretinde că urmarea imediată (vătămarea) să fie determinată în concret, și nu formulată în general, în abstract.
Prin urmare, s-a invocat faptul că lipsește în mod evident, din latura obiectivă atât elementul material, cât și urmarea imediată și în mod firesc legătura de cauzalitate.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, s-a arătat că din starea de fapt nu rezultă că inculpatul a acceptat sau a urmărit să se producă o pagubă sau vătămare, îndeplinirea atribuției ce i se reproșează făcându-se cu bună-credință, cu atât mai mult cu cât actul îndeplinit (semnarea) nu s-a realizat în mod defectuos, fiind prevăzut în atribuțiile sale de serviciu.
Apărătorul ales al inculpaților F.D.și M.S.C., avocat G.V., a arătat că motivele prezentate în scris de av. C.L.în cazul inculpatului M.S.C. sunt aplicabile și în cazul inculpatului F.D.
În plus, inculpații F.D. și M.S.C., prin apărător ales G.V., au invocat faptul că prin ordonanța de schimbare a încadrării juridice din 31.08.2017, procurorul a extins starea de fapt a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în sensul lărgirii sferei persoanelor vătămate cu UAT T.-M. S-a arătat, că în pofida denumirii sale, nu se regăsește în această ordonanță o schimbare a încadrării juridice, ci o completare nelegală a stării de fapt. Astfel, s-a apreciat că printr-o ordonanță de schimbare a încadrării juridice nu se poate extinde acțiunea penală cu privire la alte persoane sau la alte fapte sau cu privire la alte urmări.
S-a arătat că în rechizitoriu se reține o altă stare de fapt sub aspectul laturii obiective decât cea reglementată prin art. 300 C. pen. și anume: „.. în timpul serviciului a îndeplinit acte (semnarea a 9198 ordine de plată ale P. mun. T.-M.) ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege..”. Astfel, s-a arătat că în textul art. 300 C. pen. „fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale dacă prin aceasta s-a produs una din urmările prevăzute de art. 297.....”, nu regăsim cuvântul „legale”, deci nici acuza nu poate adăuga la textul incriminator.
De asemenea, s-a arătat că în raport cu sublinierea din text, pentru a fi în prezența acestei infracțiuni în rechizitoriu trebuie să fie descris cel puțin un act comis de autorul faptei, inculpatul M.S.C., care nu intra în atribuțiile sale de serviciu. S-a menționat că analizând rechizitoriul prin raportare la această cerință, se observă că nu este descris un astfel de act. Totodată, analizând mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătorești, se observă același lucru și anume inexistența vreunei probe care să confirme exercitarea de către inculpatul M.S.C. a altor atribuții decât cele stabilite prin dispozițiile de primar și contractele individuale de muncă.
Mai mult, s-a arătat că pe parcursul rechizitoriului, în mai multe rânduri, autorul lui insistă asupra faptului că inculpatul M.C. Sa semnat ordinele de plată în baza dispozițiilor primarului nr. 971/4.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016 și a anexelor cu nr. 2 de la aceste dispoziții, respectiv a contractelor individuale de muncă, ceea ce reprezintă un alt argument important în sprijinul tezei apărării, respectiv că toate aceste „acte”, adică semnarea ordinelor de plată, nu intră și nu pot intra în conținutul infracțiunii de uzurparea funcției, pentru simplu motiv că ele au fost exercitate de către acest inculpat în cadrul atribuțiilor sale de serviciu.
Totodată, s-a arătat că în rechizitoriu se reține în mai multe rânduri că nici cele 2 dispoziții ale primarului cu anexele lor și nici cele 2 contracte individuale de muncă, nu au fost anulate/revocate/desființate total sau parțial până în acest moment, în pofida faptului că au trecut prin filtrul de legalitate atât al secretarului M. T.-M., cât și al P. J. M., motiv pentru care ele se bucură de prezumția de legalitate. Or, legea nu-1 abilitează pe procuror să constate/afirme nelegalitatea acestor acte administrative/civile, ci doar judecătorii de contencios administrativ, civil și penal sunt abilitați în acest sens. Altfel spus, dacă aceste acte nu au fost desființate până în prezent și nici nu există o acțiune/cerere de anulare a lor pe motiv de nelegalitate, în prezenta cauză penală emiterea dispozițiilor de primar a fost/este legală, încheierea/semnarea contractelor individuale de muncă a fost/este legală, exercitarea de către inculpatul M.S.C.a atribuțiilor indicate de acuză în baza acestor acte a fost/este legală și nu se poate constata nelegalitatea acestor acte și, pe cale de consecință, nici nelegalitatea semnării de către inculpatul M.S.C.a ordinelor de plată litigioase.
S-a menționat că noțiunea de folos necuvenit, așa cum este exprimată în textul art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 și explicat în prevederile invocate, nu are un caracter echivoc, ci reflectă un act explicit, un contra-echivalent al acțiunii subiectului activ al uzurpării de funcție, obținut direct sau indirect. Lipsa folosului necuvenit face să lipsească latura obiectivă a infracțiunii (urmarea periculoasă) prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000.
S-a arătat că în situația în care semnăturile litigioase conțin în mod intrinsec și „prerogativa de putere publică” și ambele - forma plus puterea publică - intră sub cupola acțiunii, atunci folosul la care se referă art.13/2 din Legea nr.78/2000 trebuie căutat în exteriorul semnăturii și, cronologic, ca născându-se ulterior realizării fiecărei acțiuni-semnături. Altfel spus, folosul este generat de acțiune, este rezultatul acesteia și nu așa cum dorește acuza-folosul este identic cu acțiunea, adică face parte din aceasta. S-a arătat că în ipoteza în care se acceptă teza descrierii din rechizitoriu atât a unei acțiuni, cât și a unui folos, atunci folosul necuvenit lipsește pentru că semnăturile inculpatului M.C.S. de pe ordinele de plată litigioase nu conțin prerogativa puterii publice, iar folosul este cuvenit cât timp aceleași semnături și actele în baza cărora au fost emise își păstrează legalitatea.
De asemenea, s-a invocat faptul că prin rechizitoriu se reține ca fiind vătămat interesul cetățenilor și al UAT T.-M.ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ca funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa (interese ocrotite de Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 176/2010). Acest mod de prezentare a urmărilor comiterii acțiunii incriminate de art. 300 C. pen., raportat la art. 297 C. pen. este de natură a face neclar actul de acuzare deoarece în dispozitivul rechizitoriului nu este trecută nicio persoană fizică concretă vătămată, noțiunea „cetățenilor” nu corespunde exigenței legiuitorului atâta timp cât ea vizează tot atâtea persoane fizice concrete care au această calitate la un moment dat, într-o formă de organizare statală, în cursul urmăririi penale nu a fost audiată nicio persoană care să invoce calitatea de persoană vătămată în raport cu acuzațiile aduse, iar în rechizitoriu nu se descriu acțiunile/omisiunile de încălcare a condițiile de imparțialitate, integritate și transparență, adică modalitățile de nesocotire a acestora de către inculpați.
S-a arătat că, în concepția Curții Constituționale, instanța de judecată, în procesul de aplicare a normei penale, trebuie să se asigure că va reține existența unei infracțiuni doar atunci când fapta prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, grad care nu este împlinit în prezenta speță în cazul inculpaților F.D. și M.C.S.
Totodată, s-a invocat lipsa laturii subiective a faptei pentru care sunt acuzați inculpații întrucât din descrierea faptei nu rezultă elementele specifice laturii subiective a acestei infracțiuni. Astfel, s-a arătat că, coinculpații M.S.C. și M.A.au declarat în mod repetat că, în singura discuție avută cu inculpatul F.D. despre conținutul dispozițiilor litigioase (inclusiv anexe), acesta a cerut să se găsească soluțiile legale pentru angajarea primului inculpat în calitate de consilier personal, nici o altă probă din dosar nu confirmă faptul că inculpatul F.D. ar fi avut vreo înțelegerea frauduloasă cu ceilalți inculpați în vederea întocmirii/emiterii dispozițiilor și contractelor litigioase, iar prin declarațiile sale inculpatul F.D. a adus argumente solide în sprijinul lipsei intenției sale, directe ori indirecte, de a comite vreo faptă penală, respectiv de a-1 ajuta pe inculpatul M.S.C. la comiterea faptei de uzurpare a funcției publice reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.
În motivarea apelului, persoana vătămată M. T.-M. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe ca netemeinică și nelegală și în urma readministrării probatoriului, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se constate săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost deduși judecății.
S-a arătat că inculpatul M.S.C., consilier al primarului M.T.-M., în perioada 9 martie 2016 - 29 iunie 2017, a îndeplinit acte - semnarea a 9198 ordine de plată ale P.mun. T. M.- ce nu intrau în atribuțiile sale legate de serviciu, fiindu-i interzise de lege. Interdicția a rezidat din incompatibilitatea stabilită de A.N. de I. (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de l martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea, de către inculpatul M.S.C., a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani. După ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, inculpatul M.S.C.a fost angajat de primarul F.D.pe postul de consilier al primarului. Mai mult, printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna, ordinele de plată, atribuție pe care inculpatul M.S.C. o îndeplinise și în calitate de viceprimar. Concret, în calitate de primar al municipiului T. M., primarul F.D.a emis două dispoziții (nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016) prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat inculpatului M.S.C. cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată.
Prin cele descrise mai sus a fost încălcat și art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 care stipulează că „ ...Instrumentele de plata se semnează de către contabil și șeful compartimentului contabil sau economic".
Referitor la inculpatul F.D., s-a arătat că acesta în calitate de primar al municipiului T. M., a emis două dispoziții prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat inculpatului M.S.C. cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată. În același context, s-a arătat că inculpatul M.A., în calitate de secretar al M. T.-M., a avizat pentru legalitate și a semnat cele două dispoziții emise de edil.
Astfel, s-a arătat că prin aceste demersuri, inculpații au vătămat interesul UAT M. T.-M. și pe cel al cetățenilor ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa.
De asemenea, s-a arătat că în mod eronat prima instanță a reținut în considerentele hotărârii atacate că în conformitate cu fișa postului inculpatul M.S.C. avea atribuții legate de semnarea ordinelor de plată, de vreme ce tot în cadrul acelorași considerente instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999 în vigoare la data evenimentelor- printre activitățile desfășurate de funcționarii publici care implică exercitarea atributelor de putere publică este și gestionarea resurselor financiare.
Totodată, s-a arătat că la analizarea elementelor constitutive ale infracțiunii deduse judecății se impune a se avea în vedere că dispozițiile art. 300 C. pen. incriminează fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute de art. 297 C. pen.
Fapta nu constituie infracțiune dacă nu a produs una dintre consecințele la care face referire art. 297 C. pen., aspect reținut de prima instanță, care omite însă a constata că tocmai pentru eludarea acestor dispoziții legale, s-au întocmit cele două dispoziții prin care același inculpat a fost angajat ca și consilier al primarului cu atribute însă de funcționar public. Chiar dacă, conform dispozițiilor legale subiectul activ al infracțiunii este calificat, putând fi un funcționar public, nu pot fi ignorate dispozițiile art. 308 C. pen. care prevede faptul că subiect activ al infracțiunii poate fi o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Pe de alta parte, s-a arătat că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilește în mod expres atribuțiile personalului contractual din cadrul cabinetului sau cancelariei demnitarului, statuând totodată că salarizarea personalului din cadrul cabinetului se face potrivit legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, s-a arătat că, contrar dispozițiilor legale în vigoare, inculpatul M.S.C. exercita atribuții specifice funcționarilor publici și contrar prevederilor art. 54 din Legea nr.273/2006 privind finanțelor publice locale. Dispozițiile mai sus indicate specifică și situația în care inculpatul putea avea asemenea atribuții și anume, în situația în care instituția publică nu are un component serviciu financiar contabil.
Nu în ultimul rând, s-a precizat că trebuie avute în vedere și aspectele ce vizează noțiunea de funcționar public astfel cum aceasta este definită de art. 175 C. pen.
S-a asigurat asistența juridică prin apărători aleși.
Inculpații nu au dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 131 din data de 03.09.2021 pronunțată de către Tribunalul Mureș, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) s-a dispus achitarea inculpatului M.S.C.de sub acuza săvârșirii infracțiunii de uzurpare a funcției în formă continuată, prevăzută de art. 13² din legea 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin.1 C. pen. (9198 acte materiale).
În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) a dispus achitarea inculpatului F.D. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de complicitate la uzurpare a funcției în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din legea 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin. 1 C. pen. (9198 acte materiale).
În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen.(fapta nu este prevăzută de legea penală) a dispus achitarea inculpatului M.A. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de complicitate la uzurpare a funcției în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din legea 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin.1 C. pen. (9198 acte materiale).
În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Raportul nr. 37.262/G/II/0.09.2013 al A.N. de I. [fila/e 77-80 vol. 8 dos. urm. pen.] s-a constatat că M.S.C. în calitate de consilier local în cadrul C.L. al M.T.-M. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în mandatul 2012 – 2016. Raportul A.N.I. a fost contestatat de M.S.C., acesta fiind anulat în primă instanță de Curtea de Apel Târgu-Mureș. Împotriva soluției pronunțate în primă instanța a formulat recurs A.N.I., iar prin Decizia nr. 581/01.03.2016 a I.C.C.J. s-a admis recursul formulat, a fost casată sentința atacată și a fost respinsă acțiunea formulată de M.S.C. împotriva Raportului A.N.I. prin care se constata starea sa de incompatibilitate.
Instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Ca urmare, la data de 02.03.2016, inculpatul M.S.C. își depune la P. T.-M.cererea de demisie [fila/e 48 vol. 8 dos. urm. pen.], la aceeași dată, prin Dispoziția nr. 964/02.03.2016 [fila/e 47 vol. 8 dos. urm. pen.], luându-se act de cererea sa de demisie și dispunându-se încetarea acordării indemnizației lunare aferente funcției de viceprimar.
Instanța a constatat că la data de 03.03.2016 [fila/e 84 vol. 6 dos. urm. pen.], prin Referat, se propune angajarea numitului M.S.C. pe postul de consilier al Primarului, post de natură contractuală; se menționează că funcția nu este din categoria celor publice reglementate de dispozițiile Legii nr. 176/2010 și nr. 188/1999.
Instanța a reținut că la data de 04.03.2016 se emite Dispoziția nr. 971/04.03.2016 a primarului M.T.-M. privind angajarea lui M.S.C. pe postul de consilier al primarului. Se precizează în cuprinsul dispoziției că drepturile salariale sunt prevăzute în cuprinsul Anexei 1, iar atribuțiile sunt stabilite prin Anexa 2.
Analizând conținutul Anexei nr. 2 a Dispoziției nr. 971/04.03.2016, a constatat instanța că printre alte atribuții, inculpatului M.S.C. îi sunt stabilite și acelea de ”analizare în prealabil, din punct de vedere economic, a propunerilor pentru fundamentarea de credite bugetare pentru cheltuieli materiale ale serviciilor publice municipale și propune primarului măsuri în consecință, analizează referatele de necesitate, solicitările de lucrări și propune măsuri în consecință; se stabilește la punctul 5 din anexă ca atribuție: ”asigură și răspunde de respectarea normelor și procedurilor de întocmire a documentelor și corectitudinea datelor din documentele purtătoare de cheltuieli, prezentate spre aprobare ordonatorului principal de credite și poate semna ordine de plată conform punctului 4 aliniat 5 din Ordinul MFP 1792/2002 și propune Primarului măsuri în consecință”.
Emiterea Dispoziției nr. 971/2016 este urmată de comunicarea către T. T.-M, la data de 09.03.2016 a Fișei specimenelor de semnătură [fila/e 25 vol. 4 dos. urm. pen.] din cuprinsul căreia rezultă că dreptul de prima semnătură aparține martorului N.A. - director economic la acea dată, aceasta putând fi înlocuită de C.C.G. – șef serviciu Buget contabilitate – control financiar preventiv. Dreptul la a doua semnătură aparține inculpatului M.S.C. – consilier al primarului cu rol în efectuarea plății, acesta putând fi înlocuit de către martorul S.V. – director adjunct în cadrul D.E.
Instanța a mai constatat că ulterior desfășurării alegerilor locale din anul 2016, după obținerea unui nou mandat de primar al M.T.-M. de către inculpatul F.D., acesta emite Dispoziția nr. 1838/24.06.2016 prin care se angajează pe postul de consilier al primarului inculpatul M.S.C., cu drepturile salariale prevăzute în Anexa 1 a dispoziției și atribuțiile prevăzute în cuprinsul Anexei 2 a dispoziției. Instanța a constatat că în cuprinsul acestei anexe, atribuțiile sunt identice cu cele prevăzute în anexa 2 a dispoziției nr. 971/2016, cu excepția punctului 5 care are următorul cuprins: ” asigură și răspunde de respectarea normelor și procedurilor de întocmire a documentelor și corectitudinea datelor din documentele purtătoare de cheltuieli, prezentate spre aprobare ordonatorului principal de credite conform punctului 4 aliniat 5 din Ordinul MFP 1792/2002 și propune Primarului măsuri în consecință”, singura diferență constând în eliminarea expresiei ”și poate semna ordine de plată”.
Deși aparent, inculpatul M.S.C. nu mai are atribuția de semnare a ordinelor de plată ulterior datei de 24.06.2012, totuși prin referirea în cuprinsul anexei la dispozițiile punctului 4 alin. 5 din Ordinul MFP 1792/2002 – al cărei conținut este următorul ”Instrumentele de plată utilizate de instituțiile publice, respectiv cecul de numerar și ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT) se semnează de două persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnătură este cea a conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil), iar cea de-a doua a persoanei cu atribuții în efectuarea plății”, inculpatul păstrează și exercită în continuare atribuția de a semna ordine de plată.
Instanța a constatat că sub acest aspect sunt incidente dispozițiile Legii 273/2006 privind finanțele publice locale. Relevante sunt dispozițiile
- art. 21 alin. 2 și 3 [ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ teritoriale. Primarii pot delega această calitate înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele și condițiile delegării];
- art. 23 alin. 2 lit. c [ordonatorii pricipali de credite răspund de: ... c) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat];
- art. 24 alin. 2 [ angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorii de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil, cu excepția prevederilor art. 54 alin. 7];
- art. 54 alin. 7 [plata cheltuielilor la comune și instituții publice la care compartimentul financiar contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite și de persoana împuternicităp cu atribuții financiar-contabile];
- art. 2 alin. 1 pct. 13 [contabil - denumirea generică pentru persoana și/sau persoanele care lucrează în compartimentul financiar-contabil, care verifică documentele justificative și întocmește/întocmesc instrumentele de plată a cheltuielilor efectuate pe seama fondurilor publice] și
- art. 2 alin. 1 pct. 44 [ plata cheltuielilor - faza din procesul execuției bugetare, reprezentând actul final prin care instituția publică achită obligațiile sale față de terți].
Dispozițiile legale anterior precizate sunt explicitate în cuprinsul Ordinului MFP 1792/2002 privind aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, în cuprinsul căruia se precizează (pct. 4) că instituțiile publice își exercită în mod exclusiv dreptul de administrare și dispoziție asupra conturilor de cheltuieli bugetare sau de disponibil deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică și bănci, prin persoanele special împuternicite în acest sens, după comunicarea către trezorerie sau bancă a împuternicirilor și a fișelor cu specimenele de semnături ale persoanelor abilitate să efectueze plata, împreună cu impresiunea ștampilei.
Instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea 188/1999 în vigoare la data evenimentelor – printre activitățile desfășurate de funcționarii publici care implică exercitarea prerogativelor de putere publică este și gestionarea resurselor financiare, dispoziția fiind preluată în cuprinsul Codului Administrativ (O.U.G. 57/2019) care la art. 370 alin. 2 stabilește că activitățile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute de art. 369 sunt și gestionarea fondurilor publice.
Se impune la acest moment o concluzie (parțială): astfel cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, gestionarea resurselor financiare (sau a fondurilor publice în terminologia folosită de Codul Administrativ) reprezintă exercitarea prerogativelor de putere publică.
Deși în rechizitoriu se reține (în considerente) că inculpatul F.D. a delegat exercitarea atribuției de semnare a ordinelor de plată deși nu avea în mod legal această atribuție, nu împărtășim această opinie. Desemnarea, prin Dispozițiile art. 971/04.03.2016 și 1838/24.06.2016, a inculpatului M.S.C. cu semnarea ordinelor de plată reprezintă în opinia noastră nu un act de delegare ci de desemnare a acestuia cu îndeplinirea unei atribuții pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o îndeplinească o persoană ce îndeplinea condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 pct. 13 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.
Totuși, chiar în aceste condiții, instanța a apreciat că inculpatul M.S.C. a exercitat atribuția de a semna ordine de plată conform atribuțiilor de serviciu ce i-au fost stabilite atât prin anexele nr. 2 ale dispozițiilor 971/04.03.2016 și 1838/24.06.2016, cât și prin contractele de muncă pe care le-a semnat cu angajatorul și nu în afara acestora, nefiind astfel îndeplinit elementul de tipicitate al infracțiunii de uzurpare a funcției, prevăzut de art. 300 C. pen.
Pe de altă parte, dar în aceeași finalitate, observăm, analizând fișa specimenelor de semnătură comunicată T. M. T.M. la data de 09.03.2016 că inculpatul M.S.C. a fost desemnat ca având prima a doua semnătură dintre cele ce trebuiau aplicate pe ordinele de plată, nefiind desemnată o altă persoană pentru semnarea acestor documente decât în condițiile lipsei inculpatului M.
Cu alte cuvinte inculpatul M.S.C. a îndeplinit, sub acest aspect, acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și nu acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale altui funcționar public.
În măsura în care instanța ar aprecia că semnarea acestor ordine de plată s-ar fi făcut în afara îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu, este necesar a fi analizat și dacă celelalte componente ale elementului material, respectiv urmarea imediată, sunt îndeplinite.
Urmează a avea în vedere dispozițiile art. 300 C. pen., ale art. 297 C. pen. precum și cele art. 132 din Legea 78/2000 din conținutul cărora rezultă că pentru existența infracțiunii de uzurpare a funcției în modalitatea descrisă prin rechizitoriu este necesar ca fapta funcționarului să fi produs una din urmările prevăzute de art. 297 C. pen. (cauzarea unei pagube sau unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice) și, cumulativ, dacă este îndeplinită condiția prevăzută de art. 132 din legea 78/2000 – funcționarul să fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ceea ce privește ”vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice” observăm că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (Decizia nr. 405/2016) a reținut că deși sintagma ”interes legitim” nu este definită de legislația penală, totuși în doctrină s-a reținut că prin expresia ”vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice” se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială adusă intereselor legale ale unei astfel de persoane. A mai reținut că vătămarea drepturilor sau intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc. de către un funcționar public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu.
În ceea ce privește ”interesul” instanța de contencios constituțional a observat că potrivit Dicționarului Explicativ al limbii române, acesta reprezintă acțiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe, folos, profit. A mai observat că interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă.
În ceea ce privește ”paguba” cauzată persoanei fizice sau juridice, Curtea Constituțională a reținut că aceasta trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată și a concluzionat în cuprinsul paragrafului 85 al deciziei mai sus indicate că vătămarea drepturilor sau intereselor legitime presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege, reținând, de asemenea, că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare.
A mai reținut, de asemenea, că gama intereselor la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societății pe care legea i le recunoaște și i le garantează.
În plus, instanța a apreciat că folosirea în cuprinsul textului legal a expresiilor ”unei persoane fizice sau unei persoane juridice”, legiuitorul a avut în vedere, pe lângă stabilirea lezării efective a drepturilor și intereselor sau cauzarea unei pagube și ca acestea să se fi produs cu privire la o anume persoană, ceea ce presupune atât identificarea persoanei, cât și identificarea pagubei concret produse sau a interesului legitime efectiv afectate.
Or, instanța a constatat că în cuprinsul rechizitoriului se indică afectarea interesului cetățenilor – persoane nedeterminate, dar și afectarea interesului U.A.T. T.-M., prin includerea U.A.T., fiind îndeplinită cerința ca persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate să fie identificată.
În ceea ce privește interesele vătămate, instanța a constatat că în cuprinsul rechizitoriului se menționează că acesta prin acțiunile inculpaților au fost vătămate interesul ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ca funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoane decăzute din dreptul de a le mai ocupa.
Cum ceea ce se reproșează autorului presupusei fapte infracționale nu privește ocuparea unei funcții publice, având în vedere că natura juridică a funcției ocupate era una contractuală, astfel cum se reține de altfel și în rechizitoriu, după cum nu privește nici ocuparea unei funcții de demnitate publică (consilierul personal al primarului neavând această calitate recunoscută de lege), presupunem că autorul rechizitoriului vizează condițiile de ocupare ale funcțiilor publice.
Instanța a apreciat ca necesar a se avea în vedere că stabilirea unor principii care trebuie să stea la baza exercitării funcției publice și implicit a prerogativelor puterii publice este de natură a satisface interesul colectiv numai în măsura în care, prin dispozițiile legale care le edictează, este asigurată și punerea lor în aplicare, la nevoie prin sancțiuni legale. Or, instanța a constatat că nici dispozițiile legii 188/1999 și nici cele ale legii 176/2010 nu instituie - pentru nerespectarea principiilor prevăzute expres în cuprinsul acestora - alte sancțiuni decât cele de natură contravențională sau administrativă, nefiind cuprinse în respectivele acte legislative (sau în vreo altă dispoziție legală) condițiile în care nerespectarea acestor principii constituie fapte prevăzute de legea penală.
Concluzionând, instanța a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești nu rezultă că inculpatul M.S.C. ar fi produs vreo vătămare a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale persoanei juridice de drept public U.A.T. T.-M.
În ceea ce privește condiția ca prin actul îndeplinit să se fi obținut pentru funcționar sau pentru altul un folos necuvenit, reținem că prin rechizitoriu s-a arătat că acest folos necuvenit ar consta în exercitarea în fapt, după data de 02.03.2016, a prerogativelor de putere publică ce îi erau interzise de lege. Instanța a constatat că acastă condiție este îndeplinită în condițiile în care inculpatul M.S.C. a exercitat prerogative de putere publică – respectiv a gestionat resursele financiare (fonduri publice), deși acest lucru îi era interzis ca urmare a faptului că prin decizia A.N.I., confirmată prin hotărârea Inaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat starea de incompatibilitate a acestuia, devenind astfel incidente dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea 176/2010 care îi interziceau inculpatului nu ocuparea unei funcții sau demnități publice, ci exercitarea unei astfel de funcții.
Cu toate acestea, neîndeplinirea condițiilor referitoare la îndeplinirea unui act ce nu intra în atribuțiile sale de serviciu precum și a celei referitoare la inexistența unei vătămări a interesului U.A.T. T.- M. determină concluzia că fapta inculpatului M.S.C., deși contrară în substanță Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție 581/01.03.2016 și dispozițiilor art. 25 alin. 2 din Legea 176/2010, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen.
În ceea ce privește acuzațiile formulate împotriva inculpaților F.D. (constând în aceea că a emis Dispozițiile nr. 971/04.06.2016 și nr. 1838/24.06.2016 prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, a asigurat consilierului M.S.C. cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică) și M.A.(constând în aceea că în calitate de secretar al M.T. M.a avizat pentru legalitate și semnat Dispozițiile nr. 971/04.06.2016 și nr. 1838/24.06.2016 emise de primarul M. T.-M. cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 176/2010, asigurând consilierului M.S.C. cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică), fapte care potrivit actului de sesizare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, prevăzută de art. 48 alin. 1 C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin. 1 C. pen. (9198 acte materiale), instanța a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 48 C. pen. complicele este persoana care, cu intenție (directă sau indirectă) înlesnește sau ajută în orice mod (material sau moral) la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori care promite, în timpul sau în timpul săvârșirii faptei că va primi, dobândi sau transforma bunurile provenite din aceasta ori va înlesni valorificarea lor sau că va da ajutor făptuitorului pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Potrivit dispozițiilor art. 49 C. pen. complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Instanța a arătat că, pentru a se reține complicitatea, ca formă a participației penale, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană în calitate de autor; aceasta este o condiție de bază pentru existența complicității, deoarece numai prin săvârșirea faptei de către autor activitatea complicelui devine relevantă din punct de vedere penal;
- săvârșirea de către complice a unor activități de înlesnire sau ajutor la comiterea faptei de către autor. Înlesnirea, ca activitate de complicitate, vizează acele activități desfășurate de complice anterior săvârșirii faptei de către autor, iar ajutorul se referă la actele îndeplinite de complice chiar în cursul realizării de către autor a infracțiunii incriminate, adică în perioada cuprinsă între începerea executării și consumarea sau, după caz, epuizarea faptei;
- contribuția complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Contribuțiile complicelui, în oricare dintre modurile prevăzute în art. 48 C. pen. trebuie să fie efective și să fi folosit efectiv autorului la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
- actul de complicitate, în oricare dintre modurile în care s-a manifestat, trebuie să fie efectuat cu intenție. Sub aspect subiectiv, pentru existența complicității se cere ca sprijinul să fie dat cu intenție, fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă. Această condiție presupune prevederea de către complice atât a urmărilor actelor sale cât și ale faptei autorului și urmărirea producerii acestora sau acceptarea posibilității producerii lor.
Actele de complicitate pot interveni fie înainte ca autorul să fi trecut la săvârșirea nemijlocită a activității incriminare, situație în care avem o complicitate anterioară, fie după ce s-a început executarea, dar în timpul efectuării acesteia caz în care complicitatea este concomitentă.
În cazul complicității anterioare (care poate fi materială sau morală) actele complicelui sunt efectuate înainte de executarea faptei de către autor și constau în crearea condițiilor favorizante, pregătitoare pentru săvârșirea acesteia.
Complicitatea concomitentă (care poate fi materială sau morală) presupune efectuarea de acte în timpul comiterii faptei prevăzute de legea penală de către autor.
Raportând aceste considerații teoretice la speța de față, instanța a constatat că prima dintre condițiile enunțate, cea de bază – ca autorul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nu este îndeplinită, motiv pentru care instanța nu a procedat la analizarea celorlalte condiții, subsecvente.
Așadar activitatea complicelui este incriminată și se sancționează ca atare numai în situația în care fapta autorului este prevăzută ca infracțiune. Per-a-contrario, dacă fapta autorului nu este prevăzută de legea penală, atunci nici fapta/faptele complicelui nu sunt sancționate, cu excepția situației în care acestea constituie infracțiuni de sine stătătoare.
Având în vedere că în privința inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea în calitate de autor al faptei s-a reținut că fapta nu este prevăzută de legea penală, urmând a se dispune achitarea acestuia, instanța a constatat că nici în privința acțiunilor imputate inculpaților F.D. și M.A. ca acte de complicitate materială (emiterea dispozițiilor și respectiv acordarea avizului de legalitate și semnarea dispozițiilor) nu se poate reține că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare a funcției, pentru care fiecare dintre aceștia au fost trimis în judecată, motiv pentru care a dispus, și în privința acestora, achitare, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen.
Instanța a constatat că în cauză nu s-a formulat acțiune civilă și nici nu s-au dispus măsuri asiguratorii.
Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar le găsește nefondate, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la achitarea inculpaților M.S.-C., F.D. și M.A. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de uzurpare a funcției în formă continuată, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rep, rap. la art. 300 C. pen, cu reținerea art. 35 alin. 1 C. pen (9.198 acte materiale), respectiv complicitate la această infracțiune, prin reținerea art. 48 C. pen.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar constată că din conținutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, al judecății în prim grad și în apel, nu există probe certe, decisive și complete prin care să fie dovedită tipicitatea faptei, respectiv exercitarea de către inculpatul M.S.-C. a unei/unor acțiuni în timpul serviciului, de îndeplinire a unui/unor acte ce nu intră în atribuțiile sale, prin care să se fi produs una dintre urmările prevăzute de art. 297 C. pen, respectiv să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Dimpotrivă, pe de o parte, semnarea celor 9.198 de ordine de plată de către inculpatul M.S.-C. a fost făcută în baza Anexelor la Dispozițiile nr. 971/04.06.2016 și 1838/24.06.2016 emise de P. municipiului T.-M., adică în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, și nu în afara acestor atribuții. Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada producerii vreuneia dintre urmările prevăzute de art. 297 C. pen, respectiv o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice și nici obținerea de către inculpați al vreunui folos necuvenit.
Analizând motivele de apel invocate de parchet și de persoana vătămată, Curtea își însușește întru totul motivarea primei instanțe și, în urma reaprecierii întregului material probator, constată că nu s-a dovedit existența unei alte situații de fapt față de cea reținută de judecătorul fondului.
Procurorul invocă, în esență, faptul că inculpatul F.D. - în calitate de primar al municipiului T.-M., nu-i putea delega inculpatului M.S.C. – în calitate de consilier al primarului, semnarea ordinelor de plată, deoarece, pe de o parte, această atribuție revine personalului specializat și nu primarului, iar pe de altă parte, inculpatului M.S.C. îi era interzisă această activitate, ca urmare a stării de incompatibilitate în care se afla. Pe acest raționament, procurorul susține că aceste acte îndeplinite de inculpatul M.S.C. în timpul serviciului, nu intrau în atribuțiile sale de serviciu.
În continuare, acuza susține că folosul necuvenit obținut de inculpatul M.S.C. a constat în exercitarea în fapt, după data de 02.03.2016 a prerogativelor de putere publică, iar vătămarea interesului cetățenilor și al UAT T.-M. fiind aceea ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ca funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa.
Potrivit art. 300 C. pen, infracțiunea de uzurpare a funcției constă în „Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă”.
Urmările prevăzute de art. 297 C. pen la care face trimitere art. 300 C. pen constau în producerea „unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.
Prima instanță a făcut o analiză riguroasă a elementelor de tipicitate a faptei, raportat la acuza adusă fiecărui inculpat, cu privire la subiectul activ și la latura obiectivă – actele îndeplinite și urmarea produsă.
Așa cum s-a arătat instanța de control judiciar își însușește motivele pe care judecătorul fondului și-a întemeiat soluțiile de achitare ale celor trei inculpați.
La încadrarea în drept (pag. 67 din rechizitoriu) cu care a fost investită instanța, se arată că „Fapta inculpatului M.S.C., funcționar public în sensul legii penale, persoană care deține postul de consilier al primarului M. T.-M., în perioada 09.03.2016-29.06.2017 și în timpul serviciului a îndeplinit acte (semnarea a 9198 ordine de plată ale P. mun. T. M) ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege prin interdicția stabilită de art. 25 alin. 2 din legea nr. 176/2010 (...), raportat la incompatibilitatea ce i-a fost stabilită de către A.N.I., precum și de art. 54 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 ... , prin aceasta asigurându-i-se un folos necuvenit constând în exercitarea în fapt, după data de 02.03.2016 a prerogativelor de putere publică ce îi sunt interzise de lege (...), fiind vătămat interesul cetățenilor și al UAT T. M ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ca funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uzurparea funcției, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 C. pen, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen (9198 acte materiale)”.
Curtea reține că această infracțiune este una de rezultat, ceea ce presupune asigurarea unui folos necuvenit și ca fapta funcționarului să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Așa cum vom arăta în continuare, faptele inculpaților din prezenta cauză nu au asigurat vreun folos necuvenit și sunt lipsite de vreuna din aceste urmări, astfel încât infracțiunea de uzurpare a funcției (autorat și complicitate) nu mai este tipică, nefiind dovedită nici latura subiectivă cerută de lege (intenția directă sau indirectă).
Pornind de la această acuză, Curtea reține că folosul necuvenit asigurat inculpatului M.S.C. ar fi constat în „exercitarea în fapt, după data de 02.03.2016 a prerogativelor de putere publică ce îi sunt interzise de lege”.
Or, acest „folos necuvenit” constituie chiar elementul material al laturii obiective, adică „a îndeplinit acte (semnarea a 9198 ordine de plată ale P.mun. T. M.) ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege”.
Tipicitatea infracțiunii presupune, printre altele, ca între acțiunea inculpatului și rezultatul produs – folosul necuvenit, să existe o legătură de cauzalitate. Câtă vreme folosul necuvenit este identic cu acțiunea inculpatului, nu se poate susține că acesta și-ar fi asigurat un folos necuvenit prin acțiunile sale, deci concluzia este inexistența folosului necuvenit, ceea ce echivalează cu lipsa de tipicitate a faptei.
Analizând pretinsa vătămare cauzată prin acțiunea inculpatului, trebuie să ne raportăm la subiecții pasivi speciali (secundari) ai infracțiunii.
Se susține că ar fi fost vătămat „interesul cetățenilor și al UAT T. M.”.
Cu privire la primul (primii) subiect/subiecți pasivi, câtă vreme nu au fost identificați de către acuză acei „cetățeni” ca persoane vătămate, este evident că nu poate fi dovedită nici vătămarea produsă ca urmare a săvârșirii de către inculpați a pretinselor infracțiuni de uzurpare a funcției, în forma autoratului, respectiv a complicității.
În actul de sesizare nu se arată, în mod particular, care anume sunt cetățenii cărora le-ar fi fost vătămat interesul. În lipsa unei astfel de precizări, acuza adusă rămâne o simplă afirmație, fără suport probator.
Raportat la cel de-al doilea subiect pasiv, U.A.T. T.-M., interesul vătămat ar consta în aceea că ”funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ca funcțiile publice eligibile să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa”.
Din această formulare, putem deduce, eventual, că inculpatul M.S.C. nu ar fi exercitat funcția și demnitatea publică în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și ar fi ocupat o funcție publică eligibilă, fiind decăzut din acest drept.
Acceptând această interpretare (ceea ce, evident, nu poate sta la baza unei soluții de condamnare), în rechizitoriu nu se arată modalitatea prin care semnarea celor 9.198 ordine de plată s-ar fi făcut cu încălcarea principiilor de imparțialitate, integritate și transparență, câtă vreme aceste documente au fost înregistrate în evidențele specifice ale instituțiilor (primărie și bănci), nu au fost desființate administrativ sau juridic și nu au fost contestate/reclamante de beneficiarii plăților (cel puțin în baza probelor din prezentul dosar).
Enumerarea celor trei condiții la încadrarea în drept dată faptei – imparțialitate, integritate și transparență – nu este explicată în detaliu la descrierea în fapt, nu se arată care este norma juridică pretins încălcată, fiind o formulare cu caracter general
Apoi, este de necontestat faptul că funcția de consilier al primarului este una contractuală, și nu una eligibilă, astfel încât inculpatul M.S.C. nu a ocupat o funcție publică eligibilă, așa cum i se impută la încadrarea în drept.
În concluzie, semnarea celor 9.198 ordine de plată de către inculpat intrau în atribuțiile sale de serviciu, nu erau interzise de lege, nu însemnau o exercitare a unor prerogative de putere publică, inculpatului sau altor persoane nu le-a fost asigurat un folos necuvenit și nici se s-a produs vreo pagubă ori vreo vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, astfel încât fapta de uzurpare a funcției în formă continuată prev. de art. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin.1 C. pen. (9198 acte materiale) nu mai este tipică.
În cauză nu s-a făcut dovada formei de vinovăție cerută de lege, respectiv că inculpații ar fi acționat cu intenția de a dobândi un folos necuvenit și de a cauza o vătămate cetățenilor și UAT T.-M.
Reținem și motivarea primei instanțe cu privire la condițiile cerute de art. 48 C. pen privind complicitatea în privința inculpaților F.D.și M.A.
Față de cele de mai sus, nu se impune analizarea celorlalte motive de apel ale parchetului și persoanei vătămate.
Analizând apelurile formulate de inculpații M.S.C. și F.D., prin care solicită schimbarea temeiului achitării, Curtea urmează a le respinge ca nefondate, pe considerentul că semnarea celor 9.198 ordine de plată a fost efectuată de inculpatul M.S.C., fapta există în materialitatea sa, însă este lipsită de tipicitate pentru a constitui infracțiunea de uzurpare a funcției în formă continuată prev. de art. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 300 C. pen. cu reținerea art. 35 alin.1 C. pen, astfel încât în mod corect a procedat prima instanță prin reținerea temeiului prev. de art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen (fapta nu este prevăzută de legea penală) și nu se impune schimbarea temeiului în cel prev. de art. 16 alin. 1 lit. a C. pr. pen (fapta nu există).
Față de cele reținute, urmează ca, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen, să respingem ca nefondate apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DNA – S.T. T.M., de inculpații M.S.-C.și F.D.și de persoana vătămată M.T.-M. – prin reprezentant legal împotriva sentinței penale nr. 131/03.09.2021 pronunțată de Tribunalul Mureș.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen vom obliga apelanții inculpați și persoana vătămată la 600 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel (fiecare câte 200 lei).
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondate apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DNA – S.T. T. M., de inculpații M.S.C. (...) și F.D. (...) și de persoana vătămată M.T.-M. – prin reprezentant legal (...) împotriva sentinței penale nr. 131/03.09.2021 pronunțată de Tribunalul Mureș.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2, 4 C. pr. pen obligă apelanții inculpați și persoana vătămată la 600 lei cheltuieli judiciare parțiale în apel (fiecare câte 200 lei).
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței azi, 30 iunie 2022.

Președinte	Judecător
(...)	(...)
Grefier
(...)

Red./tehnored. (...)/30.06.2022

Listat (...)/30.06.2022/2 ex

Jud.fond. (...) -Tribunalul Mureș