DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


În luna martie 2022, în dosarele de corupție instrumentate de D.N.A. au fost condamnați 86 de inculpați prin 39 hotărâri judecătorești definitive, pentru infracțiuni de luare și dare de mită, trafic de influență, fraudarea fondurilor europene, etc.
Printre cei condamnați definitiv se află un medic și alte 44 persoane într-un dosar ce privea infracțiunea de luare/dare de mită pentru pensii de invaliditate Cluj, și mai mulți funcționari publici ( poliție, primărie, vamă, etc).
Pedepsele dispuse de judecători față de cei 86 de inculpați variază între 7 ani, 8 luni, 496 zile și 15.000 lei amendă penală.
Detalii se regăsesc pe pagina de Internet, la adresa www.pna.ro , secțiunea „Comunicate – hotărâri definitive de condamnare”.
Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, D.N.A. a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.
În acest fel, D.N.A. răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.