increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 06 aprilie 2022
Nr. 332/VIII/3

COMUNICAT



Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2022, în legătură cu atribuirea presupus nelegală a unor rute de transport călători pe raza județului Constanța.

În cursul zilei de 06 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 21 locații situate pe raza județului Constanța, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sedii de firma.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE