DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 485 din 06.12.2021, Curtea de Apel Târgu – Mureș a hotărât condamnarea inculpatului NYULAS BERNAT LASZLO la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Târgu Mureș sau Primăriei Sângeorgiu de Mureș.
Ia act că nu există constituire de parte civilă.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu - Mureș la data de 22 decembrie 2016, vezi comunicatul nr. 20/VIII/3 din data de 11 ianuarie 2017 (comunicatul nr. 14).



Actualizare (22.02.2023):

Prin decizia penală nr. 25 din 25.01.2023 Curtea de Apel Târgu – Mureș a admis contestația în anulare formulată de petentul-condamnat NYULAS BERNAT LASZLO și a dispus încetarea procesului penal pornit acestui inculpat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2017