increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 92 din 18.11.2021, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021, Tribunalul Tulcea admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța cu inculpatul F.F. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Școlii Gimnaziale „Panait Cerna” din comuna Cerna, jud. Tulcea sau în cadrul Primăriei comunei Cerna, jud. Tulcea.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă a părții civile A.P.I.A. – Centrul județean Tulcea.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța la data de 24 septembrie 2021, vezi comunicatul nr. 868/VIII/3 din data de 05 octombrie 2021 (comunicatul nr. 7).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 octombrie 2021