DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
26 martie 2008
Nr. 59/VIII/3

COMUNICAT

Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de împrejurarea că o notă a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care nu a fost validată de Plenul CSM - prin urmare nu a dobândit caracter de document public, a ajuns în posesia unor reprezentanţi ai mass-media. Nota are ca obiect verificările efectuate ca urmare a furnizării în mass-media a materialului audio-video cunoscut publicului sub numele de „Scurt-metrajul şpăgii lui Mureşan-Remeş” şi cuprinde referiri la activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Nota urma să fie dezbătută în şedinţa Plenului CSM din data de 20 martie 2008, dar dezbaterile au fost amânate ca urmare a obiecţiunilor formulate de DNA faţă de conţinutul notei.
Precizăm că, în timp ce documentul a ajuns în presă, Inspecţia Judiciară a CSM nu a transmis pe cale oficială Direcţiei Naţionale Anticorupţie nota respectivă - care vizează în mod direct aspecte din activitatea instituţiei, fiind rezultatul unor verificări efectuate în cadrul instituţiei.
De asemenea, considerăm că „scurgerea” în mass-media a unor informaţii care nu au dobândit caracter public şi nici oficial reprezintă o încercare de manipulare şi dezinformare a opiniei publice şi, eventual, chiar de influenţare a deciziei Plenului CSM.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE