DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
19 octombrie 2007
Nr. 257/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi pentru infracţiuni de luare de mită, dare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea la nivel naţional, de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, de sterilete la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de 5 ori mai mari decât cele practicate în reţeaua farmaceutică.
Astfel, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi:
BACIU REMUS VIRGIL, fost consilier personal pe probleme de control al fostului ministru al sănătăţii Daniela Bartoş, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave;

DRUŢĂ (fostă NICULESCU) DAIANA - ELENA, medic primar la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave;

VODISLAV CRISTINEL SPIRIDON, reprezentant legal al S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi instigare neurmată de executare la infracţiunea de mărturie mincinoasă;

DEAC ILEANA ADRIANA, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani.
Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 13 decembrie 2002 – 31 ianuarie 2003, inculpaţii Baciu Remus Virgil şi Druţă Daiana – Elena, în calitate de preşedinte, respectiv membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în anul 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 RON (223.000 USD), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A.
Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 RON, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 RON, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 RON. Astfel, bugetul Ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116,80 RON (178.000 USD).
Pentru înlesnirea atribuirii acestui contract, inculpatul Baciu Remus Virgil a primit de la inculpatul Vodislav Cristinel-Spiridon, cu titlu de mită, suma de 67.000 RON (în numerar şi prin transfer bancar de la firma S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu). Pentru a ascunde natura reală a acestei sume, inculpatul Baciu Remus Virgil a determinat-o pe concubina sa, inculpata Deac Ileana-Adriana, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, să întocmească un contract de asistenţă juridică ce viza soluţionarea unui litigiu inexistent al S.C. Vodimedicor S.R.L. cu o firmă de transport aerian.
Pentru ajutorul dat la atribuirea acestui contract, inculpata Druţă Daiana-Elena a primit cu titlu de mită, în baza unei înţelegeri prealabile, suma de 25.150 RON pe care, la data de 6 noiembrie 2002 (ziua semnării contractului de achiziţie publică), inculpatul Vodislav Cristinel-Spiridon i-a transferat din contul societăţii sale în contul unei agenţii de turism din Bucureşti pentru plata a patru pachete turistice la Paris. Pachetele erau valabile pentru perioada 9-18 noiembrie 2002 şi aveau ca beneficiari pe Druţă Daiana-Elena, soţul acesteia şi alte două peroane din anturajul lor.
În cursul cercetărilor, pentru a-şi susţine versiunea potrivit căreia tatăl său (actualmente decedat) a administrat exclusiv şi a făcut toate demersurile pentru participarea S.C. Vodimedicor S.R.L. la licitaţia în cauză, inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon a încercat, fără finalitate, să o determine pe una din martorele audiate în cauză să depună mărturie mincinoasă.
Având în vedere calitatea de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii deţinută în prezent de inculpatul Baciu Remus Virgil, Primul-ministru a fost informat pentru a dispune suspendarea din funcţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. 2 raportat la art. 54 lit. h din Legea 188/1999 republicată, referitoare la Statutul funcţionarului public.

Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE