Dosar nr. 561/88/2007
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANŢA
SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 696/P
Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că prin sentinţa penală nr. 1902 din 14 noiembrie 2006, Judecătoria Tulcea, în temeiul art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 10 alin. 1 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 alin. 1 Cod penal, a condamnat pe inculpatul M C la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 17 lit. c teza a II-a din Legea 78/2000 raportat la art. 25 – 289 Cod penal a fost condamnat inculpatul M C la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 – 34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 Cod pr. penală raportat la art. 998 – 999 Cod civil a fost admisă acţiunea civilă a părţii civile Consiliul local al mun. Tulcea.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.220,5 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Consiliul local al mun. Tulcea.
A fost dispusă anularea contractului de închiriere nr. 8525/21 martie 2003 încheiat între Consiliul local Tulcea şi Cabinetul de medicină generală, pediatrie, D – venerice.
În temeiul art. 191 Cod pr. penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărârea instanţa de fond a reţinut că în perioada 2000 – 2004 inculpatul M C a deţinut funcţia de primar al mun. Tulcea, calitate în care avea, printre altele şi atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al mun. Tulcea.
La data de 18 martie 2003 inculpatul le-a chemat în biroul său pe martorele M D (la acel moment director al Direcţiei de întreţinere şi administrare a patrimoniului (DIAP) din cadrul Primăriei mun. Tulcea) şi N P (referent în cadrul aceleaşi direcţii) şi le-a înmânat o cerere formulată de numita M G (soţia inculpatului) pentru închirierea unui spaţiu situat în Tulcea, str. Babadag, în vederea amenajării unui cabinet de medicină generală, pediatrie şi D – venerice şi a unei săli de tratament, cerere înregistrată sub nr. 8525/18 martie 2003.
Inculpatul le-a spus totodată celor două martore să întocmească contractul de închiriere pentru spaţiul respectiv.
Pe cererea respectivă inculpatul scrisese o rezoluţie prin care o direcţiona spre DIAP.
Martora N P, după ce a citit cererea, i-a spus inculpatului că pentru încheierea contractului trebuie schimbată destinaţia spaţiului fapt ce se putea face doar prin hotărâre a Consiliului Local, că spaţiul trebuie preluat de la vechiul chiriaş SC C SRL şi că trebuie şi un act din care să rezulte existenţa cabinetului medical. Inculpatul i-a răspuns însă că în Consiliul Local intră şi iese ce vrea el şi că acest contract îi trebuie tocmai pentru înfiinţarea cabinetului medical.
După 2 sau 3 zile M D a fost chemată din nou de inculpat în biroul său iar când s-a întors le-a spus colegelor sale N P şi V L că trebuie să facă contractul de închiriere. Într-o primă etapă N P a întocmit respectivul contract cu valoarea chiriei pentru cabinete medicale şi nu pentru medici de familie.
Împreună cu M D, N P a mers cu contractul la inculpat, care l-a citit după care, cerând şi citind hotărârea de consiliu local cu chiriile percepute pentru spaţiile închiriate le-a solicitat celor două să treacă în contract chiria pentru medici de familie care era mai mică, iar de la semnături să fie scos numele contabilului – şef M F spunând că are „gura mare”.
M D şi N P au mers apoi şi au modificat contractul în sensul celor solicitate de inculpat şi s-au întors în biroul primarului pentru a fi semnat.
După ce inculpatul a semnat contractul le-a solicitat şi celor două să-l semneze dar a fost refuzat.
În faţa acestui refuz inculpatul le-a spus că va semna doar el dar de ele nu mai are nevoie, dându-le de înţeles că vor fi concediate.
Ulterior inculpatul le-a mai spus că va merge şi în consiliul local, determinându-le astfel pe cele două angajate ale DIAP să semneze contractul. N P, într-o ultimă încercare de a refuza semnarea contractului, a spus că acesta nu este semnat de jurist însă inculpatul le-a asigurat că şi juristul ( V L ) va semna contractul.
În aceeaşi zi V L a fost chemată de inculpat şi determinată să semneze contractul respectiv.
În aceste condiţii a fost întocmit şi semnat pentru proprietar contractul de închiriere nr. 8525/21 martie 2003, la rubrica chiriaş fiind trecut Cabinetul de medicină generală, pediatrie, D – venerice, iar valoarea chiriei a fost stabilită la 565800 lei vechi lunar ( 4600 lei vechi/mp ) conform HCL nr. 30/31 ianuarie 2003.
Referitor la chiria stipulată în contract, aceasta, în opinia instanţei de fond, (şi aşa cum cele două angajate ale DIAP i-au spus inculpatului) nu a fost prevăzută în mod corect deoarece potrivit pct.8 lit. c din anexa 3 la HCL 30/2003 prevede chiria de 4600 lei vechi pentru cabinete medicale individuale (medici de familie care au contracte cu Casa de asigurări de sănătate).
Or, M G ca reprezentant al SC D SRL a încheiat un contract cu Casa de asigurări de sănătate abia de la 1 februarie 2004, la data încheierii contractului de închiriere neavând un astfel de contract.
De asemenea la data încheierii contractului nu exista nici un cabinet medical al cărei reprezentant să fie M G, SC D SRL fiind înregistrată la Registrul comerţului abia la data de 14 noiembrie 2003, iar M G nu avea calitatea de medic de familie.
În aceste condiţii chiria ce trebuia stabilită în contract era de 83050 lei vechi/mp conform pct. 8 lit. b din anexa nr. 3 la HCL 30/2003 şi nu 4600 lei vechi/mp cum s-a prevăzut.
Referitor la acest aspect inculpatul a declarat că a stabilit tariful de 4600 lei de comun acord cu N P, deoarece era anormal să încadreze cabinetul medical la unităţi sanitar - veterinare, farmacii şi farmacii veterinare. Susţinerea inculpatului, care nu se coroborează cu nicio altă probă, este contrazisă însă de declaraţiile martorilor N P şi M D din care rezultă că inculpatul le-a impus să treacă acel tarif în contract.
După întocmirea contractului de închiriere în condiţiile arătate ambele exemplare ale acestuia au rămas în posesia inculpatului, astfel că nu s-a putut da spre debitare respectivul contract la Serviciul Taxe şi Impozite decât în luna noiembrie 2003 când N P a intrat întâmplător în posesia unui exemplar din contract la sesizarea numitei F C, salariată la Administraţia Financiară Tulcea.
Pentru perioada martie – noiembrie 2003 chiria a fost achitată abia în luna noiembrie 2003 de către numita T I, nepoata numitei M G.
Diferenţa dintre chiria prevăzută în contract şi cea care ar fi trebuit să fie practicată aşa cum s-a arătat anterior este pentru perioada martie – noiembrie 2003 de 86817150 lei vechi (8681,715 lei).
În apărarea sa inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că acel contract a fost încheiat în condiţiile OG 124/1998 şi HCL 30/2003, că nu a considerat oportună aprobarea Consiliului local pentru schimbarea destinaţiei spaţiului din restaurant în cabinet medical fiind aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. 2 din OG 124/1998 şi că menţiunea din HCL 30/2003 referitoare la medicii de familie care au contract cu casa de sănătate nu este una restrictivă ci în sensul de a fi aplicabil acel tarif şi acestei categorii de cabinete medicale.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel atât Parchetul Naţional Anticorupţie –Serviciul Teritorial Constanţa cât şi inculpatul M C, criticând-o ca netemeinică şi nelegală
În motivarea apelului declarat de parchet, s-a susţinut că fapta inculpatului M C, fiind încadrată în prevederile art. 17 lit. d cu referire la art.10 al. 1 din Legea nr. 78/2000 limitele de pedeapsă – ce trebuiau avute în vedere de către instanţa de fond – erau cele prevăzute de art. 10, respectiv închisoarea de la 5 la 15 ani. În consecinţă, s-a solicitat, ca urmare a admiterii apelului – reindividualizarea pedepsei cu respectarea normelor legale.
Cu toate acestea, atât reprezentantul parchetului cât şi inculpatul, prin avocatul său, la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în apel, au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului, din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea prevăzută de art. 248 al. 1 Cod penal şi de art. 25-289 Cod penal, arătând că nu sunt incidente prevederile Legii 78/2000.
De asemenea, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals intelectual şi în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa, obligându-l totodată la plata despăgubirilor civile.
În argumentarea acestor susţinerea acestor susţineri s-au invocat următoarele aspecte :
- Atât contractul de încheiere cât şi chiria de 4.600 lei/m2 s-au stabilit în limite legale, fără nici un fel de presiune asupra angajaţilor N P, V L şi M D, care au declarat în cursul urmăririi penale, într-o anumită manieră, de teamă să nu fie acuzate de complicitate la abuz în serviciu ori fals, iar în faţa instanţei de judecată, în cauza civilă nr. 2290/2004 a Tribunalului Tulcea, nu şi-au mai menţinut în totalitate declaraţiile anterioare, ba chiar au declarat cu totul altceva.
- În mod corect a fost avut în vedere ca preţ al chiriei, suma de 4.600 lei/m2. Nu s-a cauzat părţii civile vreun prejudiciu şi nici vreo tulburare însemnată a bunului mers al instituţiei, deoarece prin expertizele efectuate în cauză s-a concluzionat că nu s-a produs nici o pagubă, iar chiria a fost corect stabilită având în vedere H.C.L. nr. 30/2003 anexa 3 dar şi celelalte H.C.L.- uri din care rezultă că precizarea „medici de familie care au contractat cu Casa de Asigurări de Sănătate” nu putea limita închirierea numai pentru aceste cabinete. De altfel, prin H.C.L. 122/30.01.2004, prin care s-au reactualizat chiriile referitoare la medicii de familie care au contracte cu C.A.S. a dispărut, rămânând - în anexa 3 pct.8 lit. c – doar precizarea chiriei pentru cabinetele medicale. Prin urmare, s-a susţinut că închirierea la preţul de 4.600 lei/m2 numai la medicii de familie care aveau contract cu C.A.S. era o dispoziţie discriminatorie ce nu putea fi aplicată, întrucât s-ar fi limitat închirierea spaţiilor numai pentru anumite cabinete (în anexa 3 a H.C.L . 30/2003 neexistând şi alte poziţii care să se refere la alte cabinete).
- Contractul de închiriere nr. 8525/23.032.2003 nu a intrat în vigoare, nu a intrat în circuitul civil, şi nu şi-a produs efectele decât începând cu data de 18 noiembrie 2003, deoarece atunci a fost semnat de chiriaş, respectiv de M G, soţia inculpatului. În această ordine de idei, nu se poate reţine existenţa infracţiunii de instigare la fals, deoarece cabinetul medical S.C. „D” S.R.L. a fost înregistrat la O.R.C. la data de 17 noiembrie 2003 şi, deci, la data de 18.11.2003 (când a fost semnat de chiriaş) exista.
S-a mai susţinut că în perioada 23.03.2003 – 18.11.2003, contractul de
închiriere nu şi-a produs efectele, şi că abia la data de 27 ianuarie 2004 a fost obţinută autorizaţia de liberă practică.
În dovedirea susţinerilor au fost depuse la dosarul cauzei, copiile mai multor acte şi anume: S.C. nr. 2523/23 decembrie 2004, Certificat de înregistrare la O.R.C. a S.C. „D” S.R.L. (la 17.11.2003) certificat de înregistrare a S.C. „D” S.R.L. în registrul Unic al Cabinetelor Medicale (sub nr. 63/2004) , certificat de avizare a S.C. „D” S.R.L. nr. 38/14.01.2004, încheierea nr. 842/22.03.2005 a Tribunalului Tulcea, contractul nr. 214/29.01.2004 dintre C.A.S. Tulcea şi S.C. „D” S.R.L. ca unitate medico-sanitară cu personalitate juridică, contract de prestări servicii nr. 24/20.11.203, devize, proces-verbal de recepţie şi punere în funcţiune, contract de prestări servicii nr. 83/26.11.2008, contract de executare lucrări nr. 119/29.11.2003, procese-verbale de recepţie, de predare-primire şi alte acte privind evaluarea lucrărilor efectuate pentru S.C. „D” S.R.L. De asemenea, s-a solicitat audierea martorilor M G, C M (care a ţinut contabilitatea S.C. „D” S.R.L.) şi B Ş şi a solicitat efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească dacă prin faptele inculpatului s-a cauzat un prejudiciu, întrucât în cauză prejudiciul a fost stabilit prin raportul Curţii de Conturi.
Prin decizia penală nr.125 din 09.12.2008, pronunţată în dosarul penal nr.561/88/2007, Tribunalul Tulcea a admis ca fondate apelurile declarate de inculpatul M C şi de PARCHETUL NAŢIONAL ATICORUPŢIE – SERVICIUL TERITORIAL CONSTANŢA împotriva sentinţei penale nr. 1902 din 14.11.2006 a Judecătoriei Tulcea.
A desfiinţat în parte hotărârea atacată, cu privire la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, individualizarea pedepselor, contopirea acestora precum şi cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.
Judecând cauza pe fond;
În conformitate cu art.334 Cod pr. penală
A schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului M C din infracţiunea pre văzută de art. 17 lit. d din Legea nr.78/2000 cu referire la art. 10 al. 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 al. 1 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 248 al. 1 Cod penal şi din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c teza a II-a din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 25 - 289 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 25 - 289 Cod penal.
În temeiul art. 248 al. 1 Cod penal.
A condamnat pe inculpatul M C la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În temeiul art. 25 – 289 Cod penal.
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 33 - 34 Cod penal.
A contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.
În conformitate cu art. 81 Cod penal.
A dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal.
Pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.
A menţinut ca temeinice şi legale celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei au rămas în sarcina statului.
În termen legal, împotriva deciziei penale nr.125 din data de 09.12.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea şi a sentinţei penale nr. 1902 din 14 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 2232/2005, au declarat recurs Parchetul Naţional Anticorupţie –Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul M C.
Parchetul Naţional Anticorupţie –Serviciul Teritorial Constanţa, critică soluţiile recurate sub aspectul netemeiniciei pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Se susţine că pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare este prea blândă şi nu corespunde gradului concret de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, neatingându-şi scopul prevăzut de lege.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând să se dispună majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului.
Critica recurentului inculpat vizează nelegalitatea deciziei şi sentinţei penale atacate, corespunde cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.18 Cod procedură penală, respectiv când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Se arată că în mod greşit instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru infracţiunile prevăzute de art.248 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la infracţiunea de fals intelectual prev.de art.25 rap.la art.289 Cod penal, susţinând în esenţă că:
- nu există temei legal care să justifice aplicarea pentru cabinetele medicale a tarifului de închiriere în sumă de 83.050 lei/mp/lună stabilit prin H.C.L. nr.30/31.01.2003, Anexa III, pct.8 lit.”b” pentru clinici, policlinic, spitale, farmacii umane şi veterinare, diferită de cabinetele medicale aşa cum sunt definite prin O.G.R. nr.124/1998 republicată, pentru acestea aplicându-se tariful lunar de 4.600 lei/mp, stabilit la lit.”c” pct.8 Anexa III din aceiaşi hotărâre nr.30/2003;
- nu s-a schimbat destinaţia spaţiului închiriat din cabinet medical în micro-clinică cât timp contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea nr.214/29.01.2004 a fost încheiat între „unitatea medicală” cu personalitate juridică S.C. „D” SRL care este un cabinet medical individual, organizat conform prev.O.G.R.nr.124/1998 republicată la care lucrează un singur medic cu trei specialităţi – medicină generală, pediatrie şi D-venerice.
- contractul de închiriere nr.8525/21.03.2003 a intrat în vigoare şi a început să producă efecte începând cu data de 18.11.2003 când a fost semnat de ambele părţi şi nu la 21.03.2003 când a fost semnat doar de numita M G;
- s-au înlăturat greşit concluziile celor două expertize contabile şi a suplimentului din care rezultă că în perioada derulării contractului de închiriere nu s-au adus prejudicii materiale părţii civile Consiliul Local Tulcea;
- inculpatul nu le-a cerut, nu le-a influenţat şi nici nu le-a determinat pe cele 3 martore N P, V L şi M D să semneze contractul de închiriere, aceasta constituind atribuţia lor de serviciu.
Recurentul inculpat cere instanţei admiterea recursului, casarea hotărârilor penale recurate şi, rejudecând, să se dispună achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.”a” raportat la art.10 lit.”d” Cod procedură penală.
La Curtea de Apel Constanţa, cauza a fost înregistrată sub acelaşi nr.561/88/2007.
Verificând legalitatea şi temeinicia decizia penală nr. 125/09.12.2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 561/88/2007 şi sentinţa penală nr. 1902 din 14 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 2232/2005 în raport de criticile aduse şi din oficiu, potrivit art.3859 allin.3 Cpp., curtea constată că recursurile declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul M C, sunt nefondate pentru considerentele care urmează a fi analizate :
Astfel, pe baza analizei temeinice a ansamblului probator administrat în cauză, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor comise de acesta.
Totodată, se constată că în mod corect prima instanţă de control judiciar a admis şi motivat temeinic cererea de schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunea prevăzută de art.17 lit.”d” din Legea nr.78/2000 cu referire la art.10 alin.1 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 alin.1 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art.248 alin.1 Cod penal şi din infracţiunea prevăzută de art.17 lit.”c” teza a –II-a din Legea nr.78/2000 cu referire la art.25 raportat la art.289 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.25 raportat la art.289 Cod penal.
Din coroborarea materialului probator administrat respectiv: raportul de constatare a Camerei de Conturi Tulcea – Direcţia de Control Financiar nr.2437/30.06.2004 şi încheierea nr.21/29.07.2004 aceleaşi instituţii prin care se dispune sesizarea Tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii în plan juridic a persoanelor vinovate de cauzarea prejudiciului Consiliului Local Municipal Tulcea, cererea numitei M G de închiriere a spaţiului în litigiu, contractul de închiriere nr.8525/21.03.2003, actele de constituire ale S.C.”D” SRL Tulcea, adresele nr.1079/21.02.2005 din care rezultă că în registrul unic al cabinetelor medicale doctorul M G nu figurează cu nici un cabinet medical particular şi nr.7725/21.02.2005 a Administraţie Finanţelor Publice Tulcea din care rezultă că aceiaşi persoană nu figurează cu cabinet medical individual, declaraţiile martorelor N P, M D, V L – rezultă mai presus de orice dubiu că, inculpatul M C este vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.248 Cod penal şi de instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.25 raportat la art.289 Cod penal.
Se constată că, inculpatul în calitate de primar al municipiului Tulcea a încălcat cu ştiinţă, atribuţiunile de serviciu, prin închirierea la data de 21.03.2003 a spaţiului în suprafaţă de 123 mp, situat în Tulcea, strada Babadag, soţiei sale M G, care pretindea a fi reprezentanta unui cabinet medical care nu exista la acea dată 21.03.2003, în alte condiţii decât cele legale, prin stipularea în contract a unei chirii mult mai mici decât cea prevăzută de H.C.L.30/2003 respectiv de 4.600 lei/mp/lună în loc de 83.050 lei /mp/lună cauzând bugetului local un prejudiciu de 10.220,5 lei.
De asemenea, acelaşi inculpat cu intenţie, a determinat trei funcţionare din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, să întocmească şi apoi să semneze contractul de închiriere nr.8525/21.03.2003, în care s-a menţionat în mod neadevărat că parte contractantă este Cabinetul de medicină generală, pediatrie, D-venerice.
De subliniat că la acel moment un astfel de cabinet nu exista şi M G nu era nici în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea .
S.C.. „D” SRL a fost înregistrată ulterior la data de 14.11.2003 la Registrul Comerţului iar contractul cu C.A.S. Tulcea a fost încheiat la 11.02.2004.
În mod corect au fost înlăturate cele două expertize contabile efectuate şi suplimentul, ca nerelevante, cât timp, experţii în vederea stabilirii prejudiciului cauzat Consiliului Local Tulcea, s-au raportat la un tarif lunar de 4.600 lei/mp şi nu la 83.050 lei/mp, ţinând seama că beneficiara contractului de închiriere nu era un cabinet medical ci o unitate medico-sanitară, prejudiciul reprezentând tocmai diferenţa dintre cele două chirii la care s-a adăugat dobânda legală pentru suma neîncasată.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului inculpat cum că, contractul de închiriere a început să producă efecte la data de 18.11.2003, în mod corect instanţele au apreciat că momentul încheierii contractului este 21.03.2003, când părţile şi-au manifestat verbal voinţa, în sensul perfectării contractului, forma scrisă fiind cerută de lege „ad probationem” şi nu „ad validitatem”.
Nu poate fi primită nici critica recurentului inculpat privind negarea schimbării destinaţiei spaţiului închiriat întrucât probele dosarului dovedesc că spaţiul de 123 mp din municipiul Tulcea, strada Babadag, avea iniţial destinaţia de unitate de alimentaţie publică – restaurant, ulterior, în baza contractului încheiat fiind schimbată în micro-clinică medicală.
Constatând îndeplinite cerinţele art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că faptele există, constituie infracţiuni şi, au fost săvârşite de inculpatul M C, în mod corect instanţele au pronunţat o hotărâre de condamnare a acestuia, probele acuzării răsturnând prezumţia de nevinovăţie de care se bucura inculpatul potrivit art.52 Cod procedură penală şi art.66 alin.1 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, se apreciază interpretarea şi aplicarea justă a prevederilor art.72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare, gradul concret de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă între 6 luni şi 5 ani închisoare, circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, infractor primar cu o comportare nesinceră în cursul procesului penal.
Pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului, cu art.81 Cod penal, a fost corect determinată atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare – suspendare condiţionată, fiind de natură să asigure îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.52 Cod penal privind scopul şi finalităţile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevenire de săvârşire de noi infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că în cauză, nu se justifică nici achitarea inculpatului şi nici majorarea cuantumului pedepsei, neexistând motive de modificare a hotărârilor recurate.
Ca urmare, curtea, în lipsa unor cauze de nulitate absolută a hotărârilor recurate, care să fie invocate din oficiu, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de recurentul inculpat M C.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor către stat în cuantum de 600 lei.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală,
Respinge ca nefondate recursurile formulate de:
- recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE - SERVICIUL TERITORIAL CONSTANŢA, şi de
- recurentul inculpat M C –
- împotriva deciziei penale nr. 125 din data de 09.12.2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 561/88/2007 şi a sentinţei penale nr. 1902 din 14 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 2232/2005.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor către stat în cuantum de 600 lei.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2009.
